19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024

Scurte stiri

Directorul Regiei Autonome LOTUS si-a dat demisia

Trecerea punctelor termice din administrarea Regiei Autonome (RA) LOTUS Drobeta Turnu Severin in cea a Termocentralei ROMAG Halinga va determina reorganizarea tuturor serviciilor regiei. Oficiul pentru administrarea fondului locativ va mai functiona in cadrul LOTUS, pentru putin timp, urmind ca pe linga primarie sa ia fiinta Serviciul public pentru administrarea domeniului public si privat al municipiului Drobeta Turnu Severin. Serviciul va avea o structura proprie, urmind sa administreze si locuintele sociale, si pe cele de stat. Sectia de salubritate a regiei va fi transformata in societate comerciala cu capital de stat. In aceste conditii, directorul RA LOTUS, Ilie Rachieru, si-a prezentat zilele trecute demisia. El s-a mutat la Constanta, unde a fost numit director in cadrul regiei locale de termoficare.

Biserica pentru stramutati

Mitropolitul Olteniei, Teofan Savu, a venit ieri in Gorj pentru a sfinti o biserica in Timiseni, comuna Farcasesti. Aceasta a fost construita de Exploatarea Miniera Rovinari pentru locuitorii stramutati de Compania Nationala a Lignitului Oltenia. Anul trecut, in aceeasi comuna, a mai fost construita o biserica ortodoxa. In Gorj au fost construite, dupa 1989, 15 manastiri si biserici, iar alte 30 au fost renovate.

Mai putine accidente de munca

Doi morti si peste 70 de raniti – acesta este bilantul accidentelor de munca produse in 2003 pe raza judetului Olt. Seful Inspectoratului Teritorial de Munca Olt, Radu Tuca, a declarat: „Au fost mai putine accidente de munca decit cu un an inainte, deci muncitorii olteni au fost ceva mai precauti“. Radu Tuca a mai precizat ca, in functie de domeniul de activitate, cele mai multe accidente s-au inregistrat in industria metalurgica – 26, in constructii – 11 evenimente soldate cu raniti si 13 accidente in transporturi. Inspectorii de munca olteni au verificat anul trecut peste 700 de unitati economice in vederea diminuarii factorilor de risc care pot provoca accidente grave. In urma deficientelor constatate, au fost aplicate peste 20 de sanctiuni contraventionale in valoare de aproximativ 400 de milioane de lei.

Control la Garda Financiara Gorj

De citeva zile, la Garda Financiara Gorj se afla consilierii secretarului de stat Ionel Blanculescu. Ei verifica unele aspecte sesizate de citiva comisari, legate de activitatea sefului Garzii Financiare Gorj, Marinel Nedelut. La inceputul saptaminii trecute, noua comisari au adresat un memoriu Autoritatii Nationale pentru Control (ANC) in care semnalau faptul ca au fost disponibilizati abuziv de Marinel Nedelut. In toate institutiile de control financiar din tara s-au facut modificari ale organigramei, dupa ce personalul a fost supus unei evaluari. La Garda Financiara Gorj nu a existat nici un examen in acest sens, Nedelut stabilind cu de la sine putere pe cei care parasesc institutia. In citeva zile, echipa de control a ANC va intocmi un raport cu masurile ce se impun.

Hamburgeri cu chiftele stricate la Fast Food Cost Val SRL

Salam si chiftele stricate, ingredientele necesare pentru prepararea hamburgerilor si a sandviciurilor, au fost gasite de inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj, la Fast Food Cost Val SRL, din piata craioveana Valea Rosie. „Toata cantitatea de preparate din carne era expirata, in special mezelurile. Chiftelele pentru hamburgeri erau in termen, dar pentru ca nu au fost pastrate in conditii corespunzatoare s-au alterat. Cu toate astea, comerciantii continuau sa vinda, punind in pericol sanatatea consumatorilor“, a declarat Camelia Rosoga, inspectoare de specialitate. Pentru deficientele constatate, inspectorii OJPC vor sanctiona Fast Food Cost Val SRL cu o amenda de peste cinci milioane de lei.

TVA – o problema pentru agentii economici doljeni

Taxa pe valoarea adaugata le pune probleme tot mai mari agentilor economici doljeni. Acest lucru a fost evidentiat de controalele efectuate, in luna decembrie 2003, de inspectorii Directiei Controlului Fiscal (DCF), care au sanctionat 39 de agenti economici la care s-au constatat abateri de la Legea nr. 345/2002 si HG nr.598/2002. Inspectorii DCF Dolj au stabilit la acesti comercianti obligatii suplimentare de plata a TVA in valoare de peste sapte miliarde de lei, din care s-au incasat aproape sase miliarde in timpul controlului. Pentru aceste sume stabilite suplimentar, dar si pentru cele declarate si neachitate la termenele scadente, s-au calculat dobinzi in valoare de peste patru miliarde de lei, din care s-au incasat aproximativ 700 de milioane de lei, si penalitati de intirziere in suma de 785 de milioane de lei.

Termen-limita pentru depunerea deciziilor de majorare a salariilor

Agentii economici doljeni mai au la dispozitie doar citeva zile pentru a modifica in cartile de munca ale angajatilor majorarea salariului minim brut pe economie, de la 2,5 milioane de lei, la 2,8 milioane, majorare care a intrat in vigoare de la 1 ianuarie. Conform legii, angajatorii au obligatia sa se prezinte cu statele de plata modificate la Inspectoratul Teritorial de Munca Dolj, in termen de 20 de zile de la intrarea in vigoare a acestei majorari. Pina la 31 ianuarie, patronii doljeni sint obligati sa le inmineze salariatilor noile decizii de marire a indemnizatiilor lunare sau sa incheie acte aditionale la contractele de munca, unde sa fie specificata majorarea de salariu. Nerespectarea acestor termene si a conditiilor impuse de lege atrage dupa sine sanctionarea cu amenzi contraventionale. Ultima modificare a salariului minim pe economie a avut loc in anul 2002, cind acesta a crescut de la 1.750.000 de lei la 2.500.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS