15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru consortii internationale vor actiuni la DISTRIGAZ SUD

Patru consortii internationale vor actiuni la DISTRIGAZ SUD

Rusii, nemtii, francezii si italienii si-au anuntat intentia de a cumpara actiuni la SC DISTRIGAZ SUD SA, distribuitorul de gaze naturale din intreaga zona sudica a Romaniei

Termenul pina la care eventualii investitori puteau sa depuna la Ministerul Economiei si Comertului scrisorile de interes privind achizitionarea pachetului de 31% din actiunile DISTRIGAZ SUD a expirat miercuri, 14 ianuarie. Pina la aceasta data, patru firme si-au anuntat intentia de a participa la privatizarea distribuitorului de gaze din intreaga zona sudica a tarii. Este vorba de GAZPROM – Rusia, RUHRGAS – Germania, GAZ DE FRANCE – Franta si ENEL – Italia, firme importante din domeniul gazelor naturale, care au anuntat ca isi asuma si obligatia din contractul de privatizare privind o marire a capitalului social al DISTRIGAZ cu o suma importanta, pina vor ajunge sa detina 51% din actiuni.

Cei patru operatori internationali se afla si pe lista firmelor care si-au depus scrisorile de intentie pentru privatizarea DISTRIGAZ NORD, impreuna cu o a cincea firma – WINTERSHALL – Germania.

Pina la data de 23 ianuarie, reprezentantii Ministerului Economiei si Comertului, impreuna cu cei ai consortiului de consultanta – format din Credit Suisse First Boston Limited Europe si Fondul Romano-American – urmeaza sa evalueze documentele inaintate de ofertanti si sa stabileasca firmele precalificate, care vor fi invitate sa depuna oferte preliminare si neangajante. Abia apoi vor urma negocierile pentru privatizarea propriu-zisa.

Angajatii DISTRIGAZ au si ei dreptul de a participa la privatizare prin achizitionarea unui pachet de actiuni de pina la 8% din capitalul social al societatii unde isi desfasoara activitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS