17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTartinele cu margarina din gunoi i-au trimis la Reanimare

Tartinele cu margarina din gunoi i-au trimis la Reanimare

Trei copii s-au intoxicat grav, dupa ce au mincat marti dimineata margarina dintr-un container de gunoi.

Lucian Gaman, de 13 ani, Mihai Istrate, de 13 ani, si Catalin Gaman, de 13 ani, toti trei din localitatea doljeana Almaj, au fugit de acasa. Proveniti din familii de romi foarte sarace, copiii au vrut sa ajunga la Craiova ca sa faca rost de ceva mincare. Asa ca s-au dus la gara si s-au urcat in primul tren care avea sa-i duca la destinatie.

Dupa mai multe ore de hoinarit pe strazile Craiovei, copiii au ajuns lihniti de foame linga tirgul Marlorex, unde „norocul“ le-a scos in cale un container de gunoi. Banuind ca inauntru ar putea gasi ceva care sa le astimpere foamea, Istrate s-a apropiat si a zarit niste margarina si citeva bucati de biscuiti. A impartit totul cu camarazii sai, oprindu-si pentru el partea cea mai mare. Nici nu au apucat sa termine de mincat, ca i-au apucat niste crampe ingrozitoare, dureri de cap si ameteli. Au reusit totusi sa se urce in tren, unde au fost gasiti de niste consateni zacind fara cunostinta. Binevoitori, acestia i-au dus din gara Almaj pe brate pina acasa.

„Nu stiam nimic de copii, ca erau fugiti. Cind i-am vazut ca nu se mai puteau tine pe picioare, am chemat Salvarea“, a spus Lucretia Gaman, de 29 de ani, mama lui Istrare si sora lui Catalin.

„Din ce sa traim, daca nu ne dau si noua alocatii, social sau ajutoare?“

Cei trei copii intoxicati cu margarina au fost transportati la Spitalul de Urgenta din Craiova, unde li s-a aplicat un tratament intensiv de dezintoxicare. Dupa citeva ore de la internare, starea lor s-a ameliorat. Ieri-dimineata, Catalin Gaman a fost transferat in stare destul de buna in Clinica de Pediatrie I, unde va ramine sub supraveghere medicala in urmatoarele zile.

„Nu am reusit pina acum sa identificam toxicul. Pacientul este echilibrat cardio-respirator si nu mai pune probleme din punct de vedere al functiilor vitale. Este constient, insa evolutia lui trebuie urmarita in continuare“, a declarat dr. Laura Moisa, medic specialist pediatru.

Cadrele medicale sustin ca nu au mai vazut de mult timp o forma atit de grava de toxiinfectie alimentara si ca baietii, in special Mihai Istrate, care consumase mai multa margarina din gunoi, au fost la un pas de moarte.

„Ce sa le facem daca nu avem ce sa le dam de mincare? Pleaca de acasa ca sa nu moara de foame. Ca alocatii nu mai avem de cind i-au lasat repetenti la scoala, social nu primim, si nici ajutoare, cum se dau pe la alte comune, la noi nu se dau“, a spus Timisoara Gaman, mama lui Lucian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS