14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Scurte stiri

Frigul face victime printre batrinii strazii

Un batrin fara locuinta a fost gasit inghetat ieri- dimineata pe o strada din Craiova. Marcel Croitoreasa, de 64 de ani, zacea intr-un sant de pe strada Calimanului, din cartierul Bariera Vilcii, cind a fost descoperit de un trecator care a anuntat imediat Salvarea. Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanta sustin ca batrinul era constient, desi intrase in soc hipotermic si avea degeraturi la miini si picioare. Marcel Croitoreasa a fost transportat la Spitalul de Urgenta Craiova, unde a fost internat pentru ingrijiri medicale. Cadrele sanitare spun ca batrinul va fi refacut complet peste citeva zile. Pentru ca nu are locuinta, iar de rudele sale nu mai stie nimic, probabil va ajunge la azilul de batrini.

Promovabilitate 24% la examenul de permis

Doljenii s-au dovedit foarte slab pregatiti la examenul pentru obtinerea permisului de conducere in 2003. Din 16.058 de candidati inscrisi, doar 3.860 au promovat examenul, cistigindu-si dreptul de a conduce un automobil pe drumurile publice. „Promovabilitatea de doar 24% arata atit faptul ca multi candidati au venit nepregatiti la examen, cit si ca n-am acceptat sa treaca aceia care nu aveau suficiente cunostinte de legislatie rutiera si manevrarea autovehiculului“, a mentionat comisarul-sef Marin Popescu, seful Serviciului Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Dolj.

A ars de vie de Craciun

O batrina de 72 de ani din Motru a murit in ziua de Craciun, dupa ce a ars pe un resou. Ecaterina Chitoran locuia singura intr-o baraca de carton care apartinea Exploatarii Miniere din Motru. Din cauza unui handicap la un picior, Ecaterina Chitoran a cazut pe resoul care incalzea incaperea si a ars de vie, fara ca nimeni sa o poata salva. La un moment dat, unul dintre vecinii femeii a vazut fumul care iesea pe sub usa si a intervenit, insa a fost prea tirziu. Cadavrul, carbonizat in proportie de 75%, a fost transportat la Morga Spitalului din Tirgu Jiu, pentru necropsie.

Victime ale intoxicatiei cu monoxid de carbon

Trei gorjeni au murit pe 27 decembrie, in urma intoxicatiei cu monoxid de carbon. Un tinar de 23 din Motru si doua femei din Branesti si Ticleni au fost victimele sobelor defecte si ale instalatiilor pe gaze invechite. Alti doi gorjeni au decedat inainte de Craciun la Tirgu Jiu, cauza fiind tot intoxicatia cu monoxid de carbon. Conducerea DISTRIGAZ SUD- filiala Tirgu Jiu sfatuieste populatia sa solicite periodic ajutorul specialistilor de la DISTRIGAZ, pentru verificarea instalatiilor.

Zaibarul se va produce pina in 2014

Petre Daea, ministrul secretar de stat in Ministerul Agriculturii, a anuntat ca pina in 2014 vom mai putea bea zaibar. In conformitate cu cerintele europene, incepind cu 2014, va trebui sa dispara orice soi de vita-de-vie hibrida si vita-de-vie nobila care are durata de exploatare depasita. Conform acelorasi cerinte europene, vom putea infiinta plantatii noi pe 15.250 de hectare pe an si replanta pe 4.750 ha pe an.

Ministerul Agriculturii ia pozitie

Cu doar doua zile inainte de Craciun, in Washington a fost diagnosticat primul caz de encefalopatie spongiforma bovina (boala vacii nebune). Cu toate investigatiile declansate, americanii inca nu au descoperit sursa bolii, dar anuntul facut de o agentie de presa a pus pe jar Ministerul Agriculturii de la Bucuresti. S-a incropit la repezeala un comunicat de presa, prin care respectabilul minister impreuna cu agentia sanitar-veterinara au anuntat populatia ca nu-i este pusa in pericol sanatatea pentru ca „in prezent nu se efectueaza importuri de carne bovina“.

Hoti in actiune in Ajunul Craciunului

Locuinta unui tirgujian a fost calcata de hoti chiar in Ajunul Craciunului. Robert Modrogan a fost la cumparaturi pentru a se pregati de sarbatoarea Nasterii Domnului, iar cind a venit acasa a constatat ca tocmai il vizitasera hotii. Din locuinta disparusera toate bijuteriile din aur, in valoare de aproximativ 150 de milioane de lei. In doua zile, politistii l-au identificat pe autorul furtului. Este vorba despre un minor de 14 ani, un cunoscut mai vechi al politistilor. Minorul a valorificat imediat bijuteriile, insa in fata politistilor a recunoscut cui le-a vindut. De la Gheorghe Radu si Dumitru Gaman din Tirgu Jiu au fost ridicate bijuteriile, recuperindu-se astfel prejudiciul in proportie de 90%. Cercetarile politistilor continua cu minorul in stare de libertate.

Gorjenii au baut pina au ajuns in spital

Aproximativ 300 de solicitari au fost inregistrate in zilele de Craciun la Serviciul de Ambulanta Gorj. In majoritatea cazurilor in care a intervenit Ambulanta a fost vorba de coma alcoolica. „Cele mai multe solicitari au fost pentru etilism. Foarte multi tineri au fost intoxicati cu alcool in aceste zile“, a declarat un medic al Serviciului de Ambulanta Gorj. Pe linga intoxicatii cu alcool, medicii Ambulantei au mai adus la spital si victimele alcoolicilor, aproximativ 20 de persoane. „Dupa ce au baut, s-au luat la bataie si prezentau pe corp leziuni care necesita citeva zile de ingrijiri medicale“. Nu au fost inregistrate, in schimb, cazuri de intoxicatii alimentare. Ambulanta a mai intervenit si pentru trei accidente de circulatie petrecute in zilele de Craciun.

Un soldat a accidentat trei pietoni cu o masina furata

Nicolae Alionescu, de 33 de ani, din Runcu – Gorj, a sesizat in seara de Craciun politistii din cadrul Serviciului Judiciar ca i-a fost furata masina. Barbatul le-a povestit politistilor ca in jurul orei 18.00, in timp ce se afla pe raza comunei Lelesti, a fost amenintat cu cutitul de un tinar pe care l-a luat la ocazie. Barbatul a fost obligat sa ii dea masina, o Dacia Nova cu numarul de inmatriculare GJ-89-PIN. In timp ce politistii il cautau pe autorul faptei, Politia Rutiera a fost sesizata de producerea unui accident in care fusese implicat autoturismul furat. Accidentul s-a produs pe raza comunei Arcani, in satul Sanatesti-Gorj, unde, din cauza vitezei neadaptate la drumul acoperit cu zapada, soferul a accidentat trei pietoni, iar autoturismul s-a oprit intr-un copac. Dupa comiterea accidentului, soferul a parasit locul faptei. Politistii au descoperit ca autorul este Iulian Dinca, de 20 de ani, din Tirgu Jiu, militar in termen. Pe 26 decembrie, Tribunalul Gorj a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiva pe 29 de zile, pentru savirsirea infractiunilor de tilharire, conducere fara permis si parasirea locului faptei.

Cadouri pentru detinutii severineni

350 de plase cu cadouri au fost distribuite detinutilor din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, care au muncit la un anumit punct de lucru in acest an. Cum in unitate sint aproximativ o mie de persoane incarcerate, cei care au primit daruri le-au impartit si cu ceilalti pentru ca atmosfera de sarbatoare sa fie simtita de toti. De asemenea, penitenciarul severinean a mai primit 12 televizoare. Multumit de realizarile din acest an, de peste 14 miliarde de lei, colonelul Vasile Burcu-comandantul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, i-a rasplatit pe detinuti cu o serie de surprize, intr-o atmosfera specifica Sarbatorilor de Iarna. Cel mai apreciat a fost programul artistic din incinta unitatii, organizat cu sprijinul Casei de Cultura si la care si-au dat concursul si citiva reprezentanti ai detinutilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS