25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGunoiul din Craiova, ridicat pe baza de tichete

Gunoiul din Craiova, ridicat pe baza de tichete

Inginerul Mircea Popescu, angajat in cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, crede ca a gasit modalitatea prin care municipalitatea ar putea scapa eficient de gunoaiele ce impinzesc cele mai multe dintre strazile orasului.

Intr-un proiect denumit „Managementul energetic al reziduurilor menajere urbane – Perspective si Strategii“, Mircea Popescu propune o modalitate inedita de plata a serviciilor de salubrizare de craioveni: introducerea „biletelor de gunoi“ si desfiintarea taxelor fixe platite de catre cetateni.

„Biletele de gunoi se vor produce sub forma unor carnete din care cetateanului i se va da o parte, cotorul raminind la vinzatorul lor, adica la primarie. Acestea vor avea preturi diferite, in functie de cantitatea de gunoi pentru care s-a platit ridicarea, de volumul unei pubele, mai mici sau mai mari“, se precizeaza in proiectul inginerului Popescu, de la RAADPFL.

Tichetele respective, cumparate de cetatean, vor fi date firmelor autorizate in salubrizare dupa prestarea serviciilor, care se vor prezenta la primarie dupa deconturi.

Gunoierii, pe post de agenti 007

Conform tezei lui Popescu, gunoierul se va numi „agent salubrizator“, isi va incasa salariul „din insumarea manoperei cuprinsa in toate biletele de gunoi pe care le-a adunat in perioada respectiva“. De asemenea, „tot un sortiment de gunoi se poate elibera si pentru strazile care se matura, de pe care se golesc cosuri de gunoi, acestea fiind avizate de inspectorul primariei, in functie de calitatea prestatiei“, se spune in proiectul respectiv.

Printre avantajele acestei formule, Mircea Popescu enumera rolul gunoierului, „care va avea un rol constientizator fata de cei care arunca gunoaie pe strada, deoarece acestia reprezinta paguba pentru salariul sau, eventual va putea depista cetatenii in flagrant pentru a fi amendati, cota parte din amenda revenindu-i agentului care a descoperit persoana frauduloasa“.

Craioveanul nu se opreste insa aici. Saracii care scormonesc prin gunoaie pot deveni „angajati cu carte de munca ai primariei“, devenind „sortatori la banda“ in procesul de reciclare a deseurilor.

Asteptam reactia viceprimarului Mihai Dragu, cel caruia, in trei ani de mandat, gunoaiele orasului ii dau permanente dureri de cap.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS