22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGiusepe vrea sa ramina in Centrul de plasament din Segarcea

Giusepe vrea sa ramina in Centrul de plasament din Segarcea

„Venii si io la ziar, asa, ca sa stie lumea ce probleme am si io, ce viata am dus… Stau in centru’ de plasament din Segarcea, din clasa I. Si m-am obisnuit acolo, si-mi place. Facui 18 ani si trebuie sa plec. Unde sa ma duc? Nu mai stiu nimic de viata mea, nu mai stiu nimic de capu’ meu! Mai bine ma duc sa ma spinzur!“.

Il cheama Giusepe Gabriel Dornea si este doar unul dintre tinerii institutionalizati de la virste fragede care, atunci cind implinesc virsta majoratului si sint obligati sa abandoneze centrele de plasament, isi gasesc foarte greu locul in societate.

„Mai am trei luni si termin scoala. Aia speciala din Segarcea, cum care!? Aia unde te faci tinichigiu auto, vopsitor, timplar… Si acu’ nu mai vor sa ma primeasca in centru. Ca nu va spusai ca stau in centru’ de plasament opt din clasa I. Acasa sintem sase frati. Unu a murit anu’ asta, a avut hepatita ascunsa. A avut hepatita ascunsa, auzi… Si, daca nu ma primesc in centru, n-am unde sa dorm. Sa ma duc la mama, la Simnic, sa dorm si dup-aia ziua sa ma intorc la scoala, n-am bani. N-am bani! Ca daca m-au dat afara nu mai am nici burse. Cum de care burse? Burse din alea de 52.000 de lei din care ne dadeau ei, sa ne luam si noi bomboane si haine din tirg. Din tirg, da…“.

Giusepe ia o pauza si trage adinc aer in piept. Vorbeste repezit, de parca i-ar fi teama sa nu-l intrerupi, gesticuleaza larg si este intr-o permanenta agitatie. Se fitiie pe scaun si mototoleste intre miini dosarul cu certificatele medicale care atesta ca a fost internat la spitalul de boli nervoase si ca se afla sub tratament. In afara de faptul ca trece brusc de la un subiect la altul si repeta frazele, ideile ii sint coerente si sustinute cu explicatii detaliate. Ne spune ca a venit la ziar ca sa afle lumea de el. Ca are si el dreptul sa apara pe prima pagina tot asa cum au aparut multi alti „ilustrii necunoscuti“.

„Giusepe, vino la scoala, ca mi-e frica sa stau singurica!“

„Martea trecuta a venit mama din Italia. Si vrea sa ne ia acasa, la Simnic. Da’ io mai am trei luni de scoala. Si nu plec din Segarcea pina nu termin scoala. Dupa aia sa pot si io sa ma angajez. Sa ma angajez. Ma duc la ore dimineata si dupa ce termin n-am unde sa dorm, n-am unde sa maninc. Stau la niste copii in camin. Acolo sta si prietena mea. Pai cum s-o las singurica? Ca si ea imi spune: «Giusepe, vino la scoala, ca mi-e frica sa stau singurica!», «Ia!, da’ pe-asta de unde-o scosasi, fata?!». «Eee, de pe Atomic, Giusepe, nu stii melodia?». Asa imi spune Cornelia“. Giusepe rinjeste cu gura pina la urechi si repeta leganat: „Mi-e frica, mi-e frica, sa stau singurica… Stii ce-mi place melodia asta!!! Ca io ma uit la televizor. Ma duc in circiuma si acolo ma uit la televizor. In fiecare zi ma uit. Da’ stii ce? Nu prea-mi place pe Atomic. Cel mai mult imi place sa ma uit la stirile ProTV, sa vad ce se mai intimpla in lumea asta! Le spun la toti: sint eu cum sint, handicapat, handicapat, da’ ma mai duce si pe mine mintea!“.

Baiatul isi incrucisa miinile pe piept, isi ridica barbia si isi flutura nasul in vint, mindru de el. Isi aminti apoi dintr-o data de Cornelia si deturna subiectul dupa refrenul melodiei: „Cum s-o las singurica? Pai, acum vin sarbatorile, vine Craciunul… Sa fim si noi impreuna, sa o duc la restaurant… Are mama bani sa-mi dea si mie s-o duc pe Cornelia la restaurant!“.

Trei luni de chiuluri

Directorul adjunct al Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Dolj, Maria Manolache, spune ca Giusepe nu se poate intoarce la scoala din Segarcea din cauza absenteismului repetat.

„Mama baiatului are o situatie materiala foarte buna si a cerut reintegrarea copilului in familie. Pe de alta parte, directorul scolii ne-a informat ca nu mai poate sa-l primeasca la cursuri pentru ca a absentat trei luni, iar regula este ca dupa 30 de zile de absente scolare, plasamentul sa fie sistat. Eu am vorbit cu el, i-am spus ca este pacat sa abandoneze scoala tocmai acum, cind mai are doar trei luni. Dar n-am reusit sa-l conving. Si mama lui s-a plins ca nu-l mai poate stapini, ca s-a obisnuit cu strada si are un anturaj prost“.

Giusepe se poate intoarce in Segarcea doar pentru a-i tine de urit Corneliei, careia „ii e frica sa stea singurica“, dar, din pacate, nu se poate intoarce si la scoala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS