23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePentru sarbatorile de iarna se vor aloca 750 de milioane de lei

Pentru sarbatorile de iarna se vor aloca 750 de milioane de lei

• Consilierii severineni au aprobat suplimentarea cu 100 de milioane de lei a sumei alocate pentru sarbatori • Veteranii de razboi si persoanele fara venituri vor avea sectoare separate in Cimitirul „Sfintul Stefan“

Manifestarile ce vor fi organizate cu ocazia sarbatorilor de iarna in Drobeta Turnu Severin vor scoate 750 de milioane de lei din bugetul local. Suma a fost aprobata in sedinta de consiliul local de joi si va fi utilizata in cea mai mare parte pentru pachetele ce vor fi oferite batrinilor si copiilor institutionalizati.

„Nu avem nevoie de fast, dar trebuie sa vedem ce putem face cu acesti bani, ca oamenii sa se bucure de sarbatori. Vom face cheltuieli strict necesare. Cea mai mare parte a banilor o vom folosi pentru copiii si batrinii institutionalizati. Anul trecut, am alocat pentru sarbatorile de iarna 650 de milioane de lei. Speram sa se stringa mai mult din sponsorizari“, a spus Tudor Dinu, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Consilierii au supus la vot si propunerea ca focul de artificii sa aiba loc in noaptea de Anul Nou, dar aceasta varianta a cazut, iar spectacolul se va desfasura pe 18 decembrie, o data cu deschiderea oficiala a sarbatorilor de iarna.

Pensionarii severineni au primit spatiu gratuit pentru infiintarea unui club

Doua unitati scolare din Drobeta Turnu Severin vor avea noi sali de sport, dupa ce consilierii au aprobat sumele necesare pentru incheierea lucrarilor tehnico-edilitare, in cazul Grupului Scolar „Domnul Tudor“ si al Scolii generale nr. 15.

„Salile de sport sint prinse in programul Ministerului Transportului si Locuintei, respectiv trei asemenea investitii, dintre care una este Sala Polivalenta. Pentru finalizarea lucrarilor era nevoie de fonduri pentru realizarea utilitatilor“, a precizat inspectorul scolar Stelian Petrescu, care a fost si presedinte la sedinta consiliului local.

Au mai fost aprobate hotaririle privind acordarea unui spatiu, in folosinta gratuita, pentru Clubul pensionarilor, dar si un proiect privind stabilirea taxelor si chiriilor pentru folosirea temporara a terenurilor si spatiilor existente in piete si tirguri apartinind domeniului public al municipiului, valabile in 2004.

Viceprimarul Tudor Dinu a precizat ca „sint taxele prevazute in proiectul de hotarire de anul trecut, reactualizate, iar tarifele sint suportabile“. Joi, a fost validat si mandatul de consilier pentru Antoaneta Nanciu Renata, propusa din partea PNL, care l-a inlocuit pe consilierul Sever Rosu, decedat in urma unui accident de circulatie. Discutii aprinse a stirnit propunerea privind infiintarea unei fanfare a orasului, ca formatie de amatori, aflata sub egida Casei de Cultura „Theodor Costescu“.

Potrivit consilierului Marian Jiplea, „nu se pot plati niste bani pentru fanfara decit dupa ce se aproba un program si dupa ce membrii trupei presteaza anumite servicii. Daca nu, nu-i platim“.

O alta propunere a venit din partea consilierului Grigore Dobrescu, care a solicitat ca recent inauguratul Cimitir „Sfintul Stefan“ sa fie impartit in mai multe sectoare, dintre care unul sa fie repartizat veteranilor de razboi si altul persoanelor fara venituri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS