20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlianta PNL - PD, impotriva unui singur tur de scrutin la alegerile locale

Alianta PNL – PD, impotriva unui singur tur de scrutin la alegerile locale

Alianta PNL – PD se va opune cu fermitate oricaror incercari de modificare a Legii electorale, asa cum este ea in varianta propusa de PSD, a afirmat simbata, la Craiova, prim-vicepresedintele liberal Teodor Melescanu, in cadrul unei conferinte de presa a PNL Dolj. Sosit in Banie pentru a prezenta oficial unii dintre candidatii liberali la primariile doljene in perspectiva viitoarelor alegeri locale, Melescanu s-a referit si la actualele propuneri facute de PSD pentru modificarea Legii electorale, pe unele dintre ele catalogindu-le drept „dezinformari“.

Unul dintre aspectele incriminate se refera la intentia de a desemna primarii in urma unui singur tur de scrutin, indiferent de scorul electoral obtinut de cel mai bine plasat candidat.

In opinia prim-vicepresedintelui liberal, „un primar ales cu un numar mic de voturi in primul tur de scrutin nu are legitimitate in cadrul comunitatii“. In plus, „in localitatile din Transilvania, unde minoritatea maghiara ajunge la 15 – 20 de procente din populatie, se va ajunge la vot etnic, maghiarii participind in masa la vot“, in defavoarea electoratului roman, in rindurile caruia s-ar putea sa existe un absenteism ridicat.

De asemenea, alianta PNL – PD nu este de acord cu folosirea urnelor mobile in timpul referendumului (cu exceptia cazurilor foarte bine documentate), pentru evitarea posibilitatii tehnice de fraudare a alegerilor. In schimb, este pentru introducerea votului uninominal la parlament, in paralel cu reducerea numarului de senatori si deputati, dar pentru ambele Camere, si nu doar pentru senat, asa cum este propus in varianta actuala. Un alt lucru cu care nu vor fi de acord este propunerea ca alegerile locale, parlamentare si prezidentiale sa aiba loc in acelasi timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS