13.3 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicalistii din invatamint organizeaza un miting de amploare in Capitala

Sindicalistii din invatamint organizeaza un miting de amploare in Capitala

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) organizeaza joi, 13 noiembrie, un miting de amploare, incepind cu ora 11.00, in Piata Revolutiei din Capitala. Presedintele FSLI, Aurel Cornea, spune ca mitingul are loc ca urmare a nesolutionarii de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a revendicarilor sindicalistilor din invatamintul preuniversitar.

Vicepresedintele federatiei, Constantin Rada, a avertizat inca de la sfirsitul lunii septembrie ca, daca negocierile vor fi sortite esecului, se va organiza un miting:

„Sintem capabili sa recurgem la actiuni sindicale dintre cele mai dure, pentru apararea drepturilor sindicalistilor din invatamintul preuniversitar, intrucit nu am fost alesi sa adoptam o atitudine duplicitara, in detrimentul intereselor personalului din invatamint ori pentru a face «jocul» nedemocratic al celor care decid destinul educatiei nationale.

Ministrul Alexandru Athanasiu a facut propuneri, proiecte, fara a-si consulta partenerii (sindicatele – n.r.), ceea ce este impotriva oricaror norme democratice. Nu ne vom lasa santajati si intimidati de nimeni. Salariile personalului din invatamintul preuniversitar sint indecente. Moneda euro creste, moneda nationala se prabuseste sub ochii nostri, cresterea nivelului de trai exista doar in statistici, iar sistemul educational romanesc nu trebuie sa suporte nici un fel de marginalizare“.

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint are aproape 150.000 de membri cotizanti si este cea mai puternica dintre cele existente. Sute de autocare cu sindicalisti din invatamint, din toate judetele tarii, se vor deplasa peste o saptamina catre Piata Revolutiei din Bucuresti. Nu este exclus ca la acest miting sa participe si alte organizatii sindicale. Este posibil ca o mare parte a societatii civile nemultumite sa se alature sindicalistilor de la FSLI.

Surse oficiale din MECT sustin ca, in primul rind, important este sa-l gaseasca pe ministrul educatiei si apoi sa se treaca la negocieri: „Din personalul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, aproape nici un inspector general din MECT nu l-a vazut in carne si oase pe Alexandru Athanasiu de la instalarea sa in fotoliul de ministru al educatiei. Desi lucram de dimineata pina seara, tirziu, niciodata nu l-am vazut in sediul ministerului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS