15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTaranii au renuntat sa mai cultive varza si s-au apucat de crescut pitbulli

Taranii au renuntat sa mai cultive varza si s-au apucat de crescut pitbulli

• Pentru a-si antrena ciinii, oamenii cumpara maidanezi de la aurolaci • Miza luptelor dintre pitbulli o reprezinta carutele cu varza

Locuitorii comunei Balesti sint recunoscuti ca fiind cei mai mari cultivatori de varza din judet, insa, mai nou, acestia au facut aproape o industrie din cresterea pitbullilor. La politie sint inregistrate doar zece exemplare, dar in comuna sint peste 30 de ciini adulti si peste 20 de pui. Toti cei cu care am stat de vorba au negat initial ca ar avea asemenea animale pentru ca se tem sa nu primeasca amenzi.

Oamenii spun ca e mai rentabil sa cresti pitbulli decit sa cultivi varza. „Nu e ciinele meu, e al nepotului, dar eu am grija de el. Pe aici sint mai multi cei care cresc ciini. Pentru varza muncesti mai mult si nu te descurci, dar pe ciini ii antrenezi cum trebuie, ii hranesti si poti sa ramii cu citeva zeci de milioane. Un ciine bun se vinde cu 100 -150 de euro. Sint mai pretentiosi pentru ca ei trebuie dresati. Daca nu ai un ciine bun si puternic, nu prea iei nimic pe el“, a spus Vasile Drumen, de 68 de ani.

„Noaptea, daca ii auzi cum urla, te apuca groaza“

Un alt crescator de pitbulli este Adrian Scheau, de 23 de ani. Ca si Vasile Drumen, acesta sustine ca pe raza comunei nu se organizeaza lupte. „Eu nu am auzit niciodata de asa ceva. Oricum, asta nu e ciinele meu, e al lui frate-meu“.

Totusi, lupte se organizeaza. Sint destui oameni scandalizati. Destul de des, noaptea, in curtea scolii, crescatorii de pitbulli isi dreseaza animalele asmutindu-le pe ciinii maidanezi pe care ii aduc din oras sau pe care-i cumpara pe sume cuprinse intre 15 si 50 de mii de la diversi indivizi. Din cind in cind, pitbullii sint pusi sa lupte si intre ei. Miza acestor pariuri consta in citeva lazi de bere sau o caruta de varza pentru proprietarul al carui ciine invinge. Ion Bujor a declarat: „Eu stau linga scoala. Noaptea, daca ii auzi cum urla, te apuca groaza. Daca politia nu le face nimic, ce pot eu sa fac?“.

Agentul-sef din comuna, Vasile Hortopan, a spus ca nu stie nimic in legatura cu organizarea de lupte. „Nu exista asa ceva! Am fi aflat noi“. Nu de aceeasi parere erau insa muncitorii care zugraveau sediul Politiei Balesti. „Se fac lupte. Se string la scoala si ii pun sa lupte. M-am saturat de scandalul lor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS