Constanta Budica este o „batrina“ de 28 de ani. Atit de batrina, ca nu mai poate nici merge, nici vorbi, nici zimbi. Mai poate doar cind si cind sa plinga – de nenorocirile care s-au abatut asupra ei de cind se stie pe lume, de saracia in care-si duce acum zilele, de boala, de greutatile pe care le intimpina pentru a-si gasi un loc de munca, de mila copiilor ei tinuti departe de ea. De mila ei, ca a trait o suta de vieti pina acum, toate nefericite, toate blestemate.
S-a nascut dupa o tentativa nereusita de avort a mamei sale. Atit de mare i-a fost dorinta de a veni pe lume, ca a supravietuit cutitului criminal, raminind doar cu un handicap la ochiul sting. A crescut in casa parinteasca, avind un tata aproape strain de sentimentul dragostei si o bunica blinda si afectuoasa, tinindu-i loc de mama. A mers la scoala din sat, dupa care, sperind intr-o viata mai buna, a urmat profesionala de croitorie de la Sfintu Gheorghe. La 18 ani s-a maritat cu barbatul pe care il iubea si care promitea sa o faca fericita. La scurt timp insa, Constanta a realizat ca fericirea ei cu Nicolae era doar o parere. Iar dupa ce au aparut si copiii, Andreea si Ionut, totul s-a transformat intr-un cosmar.
„El a inceput sa bea. Intii un pahar-doua, apoi din ce in ce mai mult. Ma batea, imi chinuia copiii. Acum cinci ani a vrut sa ne omoare pe toti. Pe fetita a violat-o, iar pe Ionut a vrut sa-l ingroape de viu in spatele casei“.
Tatal si-a violat fiica de trei ani, iar pe baiat a vrut sa-l ingroape de viu
Ce s-a intimplat in ziua aceea, de 3 aprilie, este greu de povestit. Constanta si copiii ei vor avea mereu intiparite in minte torturile la care i-a supus cel care isi zicea tata si sot.
„A inceput sa ne bata cu noaptea in cap. Dupa ce m-a lasat pe mine, i-a luat pe copii. Pe Andreea, care avea doar trei ani, a violat-o, lasind-o intr-o balta de singe. L-a gasit politia cind sapa in spate groapa lui Ionut. Avea de gind sa-l bage de viu acolo“.
Desi Nicolae a fost arestat, urmind sa-si ispaseasca 11 ani de puscarie departe de copii si sotie, viata acestora nu a intrat pe un fagas mai linistit. Andreea a suferit doua interventii chirurgicale pentru fistula uretro-anala cu care a nenorocit-o propriul tata. In plus, fetita nu si-a revenit nici acum din soc, capatind o instabilitate psihica. Fratelui ei mai mare, Ionut, retardat mintal din nastere, i s-a agravat encefalopatia severa diagnosticata de medici. Iar Constanta a cunoscut un alt barbat.
„Am vrut sa-mi refac viata si chiar am crezut ca pot. Aveam doar 23 de ani. Pentru copii era important sa aiba un barbat aproape care sa le fie tata. Iar Ion Condoiu parea potrivit. Imi spunea ca o sa ma ajute sa trec peste necazuri, ca o sa-i iubeasca pe copii, ca o sa munceasca pentru noi, sa ne facem casa, sa fim fericiti. A promis totul, pina a inceput sa bea“.
Al doilea barbat a alungat-o
Constanta parca se intorsese in timp: alcool, certuri, batai. Concubinul – nu-si facuse acte cu el, dintr-o rezerva pentru care acum ii multumeste lui Dumnezeu – uitase parca peste noapte toate promisiunile, toate vorbele de dragoste, toate planurile de viitor. Singura grija era bautura, pentru care mai muncea cu ziua din cind in cind. De copii nici nu voia sa auda, mai ales de cind i-a venit pe lume un mostenitor, Stefan, singurul pe care voia sa-l pastreze linga el. Crezind ca o despartire temporara ar putea sa-l aduca pe Ion pe drumul cel drept, vara trecuta, Constanta a plecat cu Andreea si Ionut la Gighera, la casa parinteasca. Ion nu a incercat s-o opreasca si, oricum, nu ar fi putut – bunica se imbolnavise si Constanta trebuia sa aiba grija de ea.
„Trei luni si nouasprezece zile am spalat-o, i-am dat sa manince, am ingrijit-o. Mi se rupea sufletul , doar ea a fost singura mama pe care am cunoscut-o si care m-a crescut. A murit in septembrie. Dupa inmormintare, am vrut sa-mi iau copiii si sa ma intorc acasa, dar tatal meu nu a vrut sa mi-i dea. In certificatul lui Ionut, el era trecut ca insotitor. Avea deci un salariu, plus alocatia fetitei, niste bani pe care nu i-ar mai fi primit daca eu imi luam copiii. M-a dat afara, aruncindu-mi vorbe grele“.
Un loc de munca ar salva-o
Constanta a trebuit deci sa plece. Cum nu a avut unde sa mearga – Ion nu o mai primea, mai mult, inaintase cerere judecatoriei pentru incredintarea lui Stefan – femeia s-a trezit in strada, singura, fara un acoperis deasupra capului, fara un suflet aproape. A vrut sa inchirieze o camera, dar pentru asta avea nevoie de bani. A incercat sa-si caute serviciu. Insa usile la care batea ramineau inchise. Si ferecate sint si acum, cind disperarea femeii a ajuns la limita suportabilului.
„Ma gindesc de multe ori sa-mi pun capat zilelor“, spune acum Constanta, ajunsa la capatul puterilor. „Nu stiu ce sa mai fac. Chiar nu mai exista un OM in lumea asta haina? Vreau sa muncesc, vreau sa fac ceva cu viata asta blestemata pe care o am si pe care Dumnezeu nu vrea sa mi-o ia. De ce nu ma asculta nimeni? Cum sa-mi pot lua copiii si sa mi-i cresc, daca nu am un serviciu din care sa le ofer casa si mincare? Cum sa lupt? Cum sa supravietuiesc daca nu mi se ofera nici o sansa?…“
De citeva zile, Constanta Budica a gasit un pat pe care sa puna capul seara. O femeie, intilnita intimplator, a ascultat-o si, facindu-i-se mila, i-a oferit o camera in casa pe care o are in Bariera Vilcii. Fara nici un ban, dar nu pentru mult timp, doar pina cind „batrina“ de 28 de ani isi va gasi de lucru.
„Nu voi cersi niciodata, indiferent ce se va intimpla. Nu ma gindesc la mine, ma gindesc numai la copiii mei, carora vreau sa le ofer o copilarie fericita sau cit a mai ramas din ea… Sa uite cosmarul prin care au trecut, sa se intareasca, sa fie puternici in viata, mai puternici ca mine“.
