17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDada Margareta traieste la granita dintre lumea viilor si cea a mortilor

Dada Margareta traieste la granita dintre lumea viilor si cea a mortilor

La portile stejarenilor, la rascruce de drumuri, la capetele podetelor si la-nceput de ape, cruci din lemn pictate in culori aprinse pazesc granita dintre lumea viilor si cea a mortilor. „Cruci de juramint“, asa le spun batrinii. „Cade juramint de mejdina, maica! De vecinatate adica, intre morti si vii“…

La „mejdina“ strajuita de cruci pictate naiv, in culori pline de viata, a ajuns si dada Margareta. E vie, dar se gindeste des la lumea „ailalta“, unde are mai multi cunoscuti decit i-au ramas aici, pe pamintul asta care parca nu mai vrea s-o tina.

„Mi-am trait traiul, mi-am mincat malaiul“, ride Margareta din suflet, de parca s-ar pregati de maritis, nu de drumul fara intoarcere. De ce i-ar parea rau? „Copiii mi i-am facut mari, sint la casa lor, cu rostul lor; nepotii sint mari… Unde-mi mai e intelesul?“. Nici un regret, nici urma de teama in glasul batrinei de 72 de ani, adusa de spate ca un semn de intrebare. Margareta a rinduit totul, de la prosoape si luminari pina la fintina pe care copiii trebuie s-o sloboada la sase saptamini dupa ce ea a inchis ochii. Ii e draga fintina si tot satul a aflat ca aia e fintina lu’ Margareta, sa aiba apa pe lumea „ailalta“, cind i-o fi sete. „Am facut-o acum un an. Mai am s-o termin si cre’ ca trebuie sa ma grabesc. Cind oi muri, la sase saptamini fintina trebuie slobozita. Atunci se pun si crucile de juramint. Asa se face la noi. Rudele fac trei cruci si le pun: una la capul mortului, una la o intersectie de drumuri si alta la un pod, o podisca sau o fintina – ce poate fiecare sa sloboada pentru mort. Eu mi-am facut singura fintina. Ce sa mai las copiii, sa-i impovarez cu cheltuieli? N-or avea nici timp, nici bani…“.

„… sa-mi vad barbatul dupa 20 de ani“

In lumea asta, Margaretei nu i-a ramas mare lucru: trei fete carora simte ca le e mai mult povara, o bucata de pamint, o vacuta – pe Miluta, si multe boli in oasele batrine care au cam inceput sa cedeze. „Spondiloza, reumatism cardiac, palpitatii – toate s-au adunat pe mine. Vacuta asta imi e de mare ajutor, ca medicii mi-au spus sa maninc lapte si brinza. Muncesc pamintul si cresc vaca, asta mi-a ramas de facut. La pat nu pot sa cad. Cit sint in picioare, am zis sa fac ceva pe pamintul asta, sa nu-i fac umbra degeaba“.

Lumea de dincolo de crucile de la mejdina este pe zi ce trece mai imbietoare pentru Margareta. Acolo o asteapta si barbatul, mort de 20 de ani, si rudele, si multi cunoscuti din sat plecati inainte. Parca si amintirile ii sint anapoda: ce o zice omul ei, plecat tinar si cu obrazul smead, cind o vedea-o pe ea, Margareta, dupa 20 de ani, girbovita si cu fata creata?

In fiecare zi, batrina o duce pe Miluta sa pasca in jurul fintinii „de moarte“. Ofteaza si zimbeste apoi multumita, gindind ca drumul e deja asternut. Mai are de asteptat doar sa se deschida poarta…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS