Pentru majoritatea romanilor, Calafatul reprezinta un loc incarcat de istorie, acolo unde primul soldat a cazut la datorie, in 1877, luptind pentru independenta tarii. Pentru localnici, Calafatul reprezinta orasul in care peste 70% din forta de munca someaza, caci dintr-un centru industrial important n-a ramas decit… istoria. Pentru optimisti, Calafatul ar putea sa-si recapete importanta de odinioara dupa construirea podului peste Dunare. Dar, pina atunci…
Industria calafeteana, sursa de fier vechi
Industria orasului Calafat e sublima, dar lipseste (aproape) cu desavirsire. Dintr-un important centru industrial, Calafatul de odinioara a ajuns acum doar un oras al somerilor, in care peste 70 % dintre oamenii apti de munca nu au nici o sursa de venit, prea putini dintre ei primind ajutor de somaj.
A fost odata, ca-n povesti…
Calafatul a cunoscut o dezvoltare economica importanta dupa 1960, o data cu construirea Intreprinderii „Textila“ si a Fabricii de Conserve, care avea sa devina in scurt timp principalul furnizor de alimente al armatei. Zece ani mai tirziu, s-au pus bazele platformei de sud-vest a orasului, cu Fabrica de Industrializare a Laptelui, Intreprinderea de Biosinteze, Intreprinderea de Prelucrare a Zaharului si Intreprinderea de Amidon-Glucoza.
In aceeasi perioada, a fost construita si centrala de termoficare, care asigura agentul termic necesar pentru unitatile de pe platforma industriala, dar si pentru blocurile de locuinte.
Dupa 1990, intreprinderile calafetene au functionat o perioada mai mult in virtutea inertiei, apoi au fost furate bucata cu bucata de propriii salariati sau de cetateni. Cind a venit vremea sa fie privatizate, unele au fost vindute pe sume simbolice, iar altele asteapta si acum investitorii.
…si praful s-a ales
Fabrica de Conserve, de exemplu, odinioara mindria calafetenilor, nu mai produce nimic de cinci-sase ani. Unitatea a intrat in faliment si a fost cumparata anul trecut de o firma privata, care pina acum nu si-a dezvaluit intentiile in legatura cu ceea ce vrea sa faca acolo. Se zvoneste ca noii proprietari – care detin, printre altele, si postul de televiziune Realitatea TV – n-ar avea nici un gind pentru a o repune in functiune, ci ar dori sa faca aici birouri, parcari si multe altele. Idee care n-ar fi rea, daca ne gindim ca podul peste Dunare va fi la vreo 200 de metri distanta. Pina una alta insa doar cite o nunta mai incinge atmosfera in cantina fostei intreprinderi, majoritatea instalatiilor fiind taiate si trimise la fier vechi.
Fabrica de Zahar avea in zilele de glorie peste 1.100 de salariati. Din vara anului trecut, unitatea si-a incetat activitatea, iar ultimii salariati (aproximativ 300, ramasi dupa ultimele restructurari) au fost concediati. N-au putut, insa, sa beneficieze de ajutor de somaj pentru ca patronii – fratii Mihailescu, aceiasi care detin si clubul de fotbal FC Extensiv – au „uitat“ in stilul lor caracteristic sa achite darile catre stat. Despre Mihailesti, primarul Petre Traistaru spune ca si ei ar fi vrut sa taie fabrica pentru a o vinde la fier vechi, dar n-au mai apucat: „Le-a luat-o inainte banca, punind gaj pe ea, iar acum este sub paza, pentru ca nimeni sa nu scoata de acolo nici macar un capat de ata. Trebuie ca aia de la banca sa fi fost nebuni, de au acceptat sa le dea un credit de sapte milioane de dolari, acceptind drept garantie Fabrica de Zahar, care nu face decit trei miliarde, adica nici macar 100.000 de dolari“.
Intreprinderea de Biosinteze si-a sistat si ea activitatea inca din 1992. A gazduit, pentru o scurta perioada de timp, o moara de macinat cereale, apoi o sectie de fabricare a alcoolului, aceasta din urma fiind inchisa acum un an. Actualul patron, un arab, se indeletniceste si el, in prezent, tot cu demontarea utilajelor si vinzarea lor ca fier vechi.
Fabrica de Lapte a fost privatizata in 1996-1997. Pina in urma cu un an, aici s-a fabricat insa… alcool. Acum asteapta din nou sa fie „maritata“, dar deocamdata duce lipsa de petitori.
Au ramas sperantele
Singura care a reusit sa se mentina pe linia de plutire este „Textila“. Fabrica a fost cumparata de doi italieni, care produc aici tricotaje, cu materie prima adusa din Italia. Produsul finit, realizat cu forta de munca autohtona, este exportat in totalitate.
In rest, localnicii traiesc doar cu sperante. Se gindesc ca, daca va fi construit podul peste Dunare, asta ar putea insemna un reviriment al industriei locale. Deocamdata, insa…
Fratii Mihailescu vor sa scoata bani din dejectiile orasului
Datori vinduti ba catre banci, ba fata de angajatii postului de televiziune 3TV ori fata de jucatorii echipei de fotbal FC Extensiv, dupa cum in dese rinduri au aratat mass – media locale si centrale, fratii Mihailescu incearca sa scoata bani din orice. Ultima lor sursa de venit pare sa o constituie… dejectiile calafetenilor.
Odata cu Fabrica de Zahar – cumparata pe trei miliarde de lei, Mihailestii s-au ales si cu statia de epurare a apelor menajere a Calafatului, de pe urma careia patronii s-au gindit sa scoata ceva profit. Zis si facut, au facturat municipalitatii epurarea apelor menajere pentru sapte luni, la fantastica suma de 11 miliarde de lei, adica de aproape trei ori mai mult decit au dat pe toata „investitia“ lor.
Administratia locala a municipiului Calafat este de-a dreptul intrigata de faptul ca asa-zisii investitori de la Fabrica de Zahar incearca sa fraiereasca un intreg oras.
„Au un tupeu fantastic sa ne ceara noua sa le platim 11 miliarde pentru epurare, atita timp cit statia de epurare n-a mers niciodata. Nu le dau nici un ban Mihailestilor“, declara primarul Calafatului, Petre Traistaru. Primaria nici nu se gindeste sa achite epurarea facuta doar pe… factura, asa ca dejectiile Calafatului au ajuns subiect de disputa in justitie intre autoritatile calafetene si fratii Mihailescu.
Ca la noi, la nimeni
„Sint unii care nu si-au mai platit intretinerea din 1989“
Pentru un oras in care mai putin de 30% din populatie are un loc de munca ar fi de asteptat ca numarul solicitarilor de debransare de la reteaua de termoficare sa fie foarte mare. Si totusi, asa ceva nu se intimpla in masura asteptata. Motivul e simplu: aici e mai la moda sa primesti caldura gratis, multe familii – chiar din cele cu posibilitati financiare – „uitind“ sa achite cheltuielile de intretinere de mai bine de un deceniu.
Calafatul – campion national la pretul gigacaloriei
Nemaifunctionind principalele intreprinderi care aveau nevoie de caldura si apa calda, Centrala Termica din Calafat a ajuns in situatia de a produce agent termic doar pentru incalzirea apartamentelor si institutiilor publice. Centrala era insa dotata cu instalatii de mare capacitate, ceea ce a dus la obtinerea unui randament foarte mic si in consecinta a unui pret pe gigacalorie foarte mare. Aflata acum in administrarea Consiliului Local Calafat, Centrala Termica producea gigacaloria la fantasticul pret de cost de 3.300.000 de lei, cel mai mare din tara.
Pentru reducerea acestor costuri au fost investite peste 17 miliarde de lei in modernizarea uzinei termice. Au fost inlocuite schimbatoarele de caldura din punctele termice, a fost izolata corespunzator conducta magistrala de aductiune a agentului termic catre oras, iar pretul de cost a scazut acum la circa 2.400.000 de lei / gigacalorie.
„Problema costului ridicat al agentului termic nu este resimtita de populatie, care achita caldura la pretul stabilit de guvern de 865.000 de lei pe gigacalorie, diferenta fiind suportata din subventii. Problema se pune pentru noi, care sintem nevoiti sa achitam pretul integral al gigacaloriei la agentul termic folosit pentru incalzirea institutiilor publice – primarie, casa de cultura, muzeu, licee, scoli, gradinite. Doar pentru ele trebuie sa platim cam 12 miliarde de lei in fiecare an, ori asta inseamna cam jumatate din bugetul municipiului Calafat“, a mentionat primarul Calafatului, Petre Traistaru.
Angajatii primariei cu datorii la intretinere vor fi dati afara de la serviciu
Municipalitatea orasului promite ca n-o sa fie nici o problema cu asigurarea caldurii pe timpul acestei ierni, stocurile de pacura fiind suficiente cel putin pina la sarbatori, urmind sa fie completate dintr-un imprumut de un milion de dolari, obtinut de primarie si garantat de stat.
Asta inseamna ca cele 3.200 de apartamente ale orasului vor avea caloriferele incalzite, in conditiile in care proprietarii lor sint inca bransati la termoficare.
„Dintre cele 3.200 de apartamente, mai putin de 200 au fost debransate, dintre care doar vreo 70 sint debransate total. Dar sint convins ca si proprietarii acestora din urma vor solicita rebransarea – care nu costa decit cam 100.000 – 200.000 de lei – pentru ca subventiile acordate de stat vor acoperi aproape in totalitate costul incalzirii pe timpul iernii“, a precizat primarul Traistaru.
Pentru a elimina o parte din problemele avute cu asociatiile de proprietari rau – platnice, primaria a incheiat contracte direct cu proprietarii apartamentelor pentru furnizarea agentului termic. Exemplul ar putea fi preluat si de alte localitati, pentru ca asa nu vor mai suferi toti locatarii unei scari sau unui bloc intreg daca unul dintre proprietari nu binevoieste sa-si achite datoriile. Pe de alta parte, exista mari datornici la intretinere, care vor fi in curind – spune primarul – luati la purecat pentru neplata datoriilor: „Exista inca persoane cu datorii mari la intretinere, unii chiar presedinti si administratori de asociatie, pe care ii vom avea in vedere in perioada urmatoare pentru recuperarea debitelor. Sint unii care nu si-au mai platit intretinerea din 1989, chiar daca au bani. Chiar mai mult, am informatii ca exista si printre angajatii primariei unii care au datorii la intretinere. Daca se confirma asa ceva, le voi desface contractele de munca respectivilor, nu stau pe ginduri“, spune primarul Calafatului.
