5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudentii Colegiului de Medicina din Severin invata intr-o sala de spital

Studentii Colegiului de Medicina din Severin invata intr-o sala de spital

Sala de sedinte a Spitalului Judetean Mehedinti va fi pusa, incepind din aceasta saptamina, la dispozitia studentilor Colegiului Universitar de Medicina din Drobeta Turnu Severin. Acest lucru a fost posibil in urma unei intelegeri intre conducerea Spitalului Judetean si coordonatorul didactic al Colegiului, doctorul Emil Trasca.

„Studentii vor avea posibilitatea de a se familiariza cu modul de desfasurare a activitatii in interiorul unei institutii medicale. Intentionam sa fim la inaltimea celor de la Universitatea din Craiova, iar pe cea din Tirgu Jiu chiar sa o depasim“, a spus dr. Emil Trasca. Acesta a lansat, cu ocazia inaugurarii noii sali de curs, ultima lucrare publicistica din domeniu, intitulata „Urologie“. Cartea abordeaza doua teme majore, respectiv patologia de urgenta si urologia. „Este a treia carte de urologie, urmind sa mai scot un curs practic, la Editura Universitatii de Medicina si Farmacie din Craiova, iar apoi o Urologie practica, avind toata tematica pentru medicii specialisti si medicii primari“, a precizat dr. Emil Trasca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS