Acasă Actualitate Anton si Paraschiva au tamiiat documentele din contabilitate

Anton si Paraschiva au tamiiat documentele din contabilitate

-

La Asociatia de proprietari a blocului I6 din cartierul craiovean Brazda lui Novac, haosul financiar este la el acasa. Presedintele Anton Grosu si administratorul Paraschiva Anghel nu numai ca si-au facut un obicei din a incarca facturile proprietarilor cu diverse „ciupituri“, dar din cind in cind incaseaza si de cite doua ori intretinerea pe aceeasi luna. Asta pentru ca modul in care se opereaza in evidentele contabile lasa de dorit. Registrele sint pline de stersaturi si modificari din cauza deselor greseli facute din nestiinta.

De exemplu, unei familii din blocul respectiv i s-au incasat banii de doua ori pentru citeva luni consecutive. Cu toate ca suma achitata asociatiei cu pricina este aproape egala cu suma totala a facturilor pe anul in curs, proprietarul respectiv a fost trecut la avizier cu o restanta de peste 2,5 milioane de lei. Asta pentru ca, asa cum am spus, administratorul asociatiei a operat de doua ori pe aceleasi luni. Mai precis, conform chitantelor semnate si stampilate de administratorul Paraschiva Anghel, proprietarul respectiv a platit peste 7,3 milioane de lei pentru intretinerea din perioada ianuarie – august.

Chitantele sint taiate insa de cite doua ori pentru lunile ianuarie, februarie, martie si aprilie. Asa se explica acea asa-zisa restanta de aproximativ 2,5 milioane de lei. Conform listelor semnate si stampilate de Anton si Paraschiva, pentru intreaga perioada amintita mai sus, trebuia platite aproximativ 7,9 milioane de lei. In acest total sint incluse si cite doua mici „ciupeli“. In blocul respectiv sint 70 de familii. De la fiecare s-au incasat in aprilie cite 25.174 de lei pentru „reparat coloana apa calda coloana verticala“. Reparatia trebuia suportata de locatarii apartamentelor care utilizeaza acea coloana, nu de intregul bloc. In iunie s-au retinut 30.290 lei de la fiecare familie pentru – specialistii in materie pot sa rida – „Sudat robinet conducta apa calda“. Si copiii stiu ca robinetele nu se sudeaza. Totusi, in buzunarul asociatiei au intrat in total, fara justificari, in lunile amintite, peste 3,8 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

DSP Dolj a suspendat activitatea în sala de sport de la Leu

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au fost în control la sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Nica Barbu Locusteanu“ din Leu, în urma articolului din Gazeta de Sud prin care se semnalau condiţii improprii pentru copii.