Probabil ca nu s-au intilnit niciodata inainte. Nici nu s-au jucat impreuna, nici nu si-au cumparat inghetata de la acelasi magazin. Si nici acum, exceptind orele din clasa, unde stau in banci paralele, Marian si Alexandra nu au prea multe lucruri in comun. Cu toate acestea, cei doi copii de numai opt ani nutresc aceeasi speranta: sa ajunga directori de firma. Alexandra, sa-i ia locul tatalui sau. Marian, sa poarte costum si diplomat la firma pe care o sa si-o faca atunci cind o sa plece din Bucovat, unde locuieste acum.
Nu se sunase de intrare. La 8.25 au ajuns amindoi: Marian S. aproape alergind, dupa aglomeratia din autobuzul 29, care intirziase; Alexandra P. insfacind de pe bancheta jeep-ului ghiozdanul „Barbie“ si sarind vesela pe trepte. Au intrat pe aceeasi usa a Colegiului National „Elena Cuza“, baiatul incet, de frica sa nu fi venit doamna invatatoare, fata napustindu-se voioasa. Nu si-au aruncat nici o privire, nici nu s-au vazut.
Era a doua zi de scoala si multe de povestit dupa o vacanta plina de peripetii. Glasurile se acopereau unele pe altele, incercind sa nu piarda nici un moment pina la venirea doamnei. Marian se dusese linga baieti si asculta. Isi trasese bine pe ochi sapca neagra cu initialele unui oras american. Desi se incalzise, nu-i venea sa si-o dea jos. Nici acum nu se saturase de ea, la aproape o saptamina dupa ce i-o cumparase maica-sa din Banie.
Baiatul se rezemase de o banca, incercind sa nu-l deranjeze pe cel care povestea cum a stat sub apa, o jumatate de ora, cind a fost la mare cu parintii. Si ca se daduse cu scuterul si isi luase niste adidasi pe care i-a rupt la fotbal. Dar o sa-si ia altii, cind pleaca tata la Bucuresti. Apoi, un alt pusti, a povestit ca a fost la tara la bunici si daduse in fiecare zi de mincare la gaini si se scaldase la balta si pescuise cel mai mare peste cu undita facuta de bunicul.
Vacanta la bloc
Marian nu avea ce povesti. El nu fusese nici la mare, nici la munte. Si nici tara nu avea. Se dusese insa de citeva ori la o verisoara a mamei, in Valea Rosie. Acolo mai gasea copii cu care sa se joace, cind mama lucra peste program si tatal era pe santier. Dupa o zi, doua se intorcea, cu autobuzul 29, acasa, in Bucovat. Cu toate acestea, el s-a distrat in vacanta. I-a placut sa se uite la desene animate, in timp ce minca doua patratele de ciocolata, sa mearga prin parc si sa se dea in tiribomba – doar din cind in cind, ca e sensibil si i se face ameteala. Dar nu putea sa le povesteasca asta baietilor, ar fi ris de el. Mai bine tacea, desi i-ar fi placut sa le spuna cum prinsese in parc un gindac pe care il are si acum acasa, in borcan.
… sau in Grecia
Alexandra batea nerabdatoare din picior. Avea atitea de spus si mai luase si poze. Trebuia insa sa astepte sa termine Roberta. Intii, pentru ca era prietena ei cea mai buna si apoi pentru ca asa invatase de acasa, sa fie politicoasa.
De nerabdare nici nu mai era atenta la ce se petrecea in jurul ei. Oricum, stia ce facuse Roberta, zi de zi, toata vacanta. Doar stateau de vorba ore in sir, acasa la ea – in apartamentul cu patru camere din care abia astepta sa se mute cind va fi terminata vila – sau la telefon. Iar pozele o ardeau: cu ea in costum de baie pe malul Marii Egee sau pe sezlong, sub umbrela, in piscina hotelului, la aeroportul de unde i-a cumparat tati penarul ala frumos. Ca a vorbit numai in engleza, cu englezi, cu francezi, cu americani, cu nemti. Apoi trebuia sa le spuna ca a invatat sa se dea cu rolele – in fiecare seara se duce, de cind s-a intors acasa, in parc, pe velodrom – ca acum nu-i mai place asa de mult ciocolata Poiana, ci Milka si ca a aparut pe Foxkids un alt serial de desene animate si ca a invatat de la mami sa pregateasca tortellini. Roberta nu terminase. Pe Alexandra o batea gindul sa le spuna fetelor si de hainele pe care i le cumparase mami din Grecia. Isi luase si papusi, si carti, si agrafe de par, si o gentuta eleganta. Si chiar ieri isi numarase economiile – cu care avea planuri mari, de viitor – si descoperise ca are exact un milion cincizeci si cinci de mii de lei!
Politetea de a fi Bogat
Dar pe-astea o sa i le spuna numai Robertei, pentru ca-o invatasera mami si tati-alti copii poate nu au atitia bani si ar suferi. Iar ea nu vrea sa se supere nimeni pe ea, pentru ca nu e bogata. Stie ea ca mami face bine multi oameni bolnavi si de aceea are bani, iar tati, inginer, este acum director la o firma mare, la care o sa lucreze si ea dupa ce o sa termine facultatea.
Alexandra nu mai apuca sa arate pozele: intrase doamna invatatoare. Acum trebuia sa astepte recreatia. Poate e mai bine, zece minute vor fi numai ale ei. S-a asezat cuminte in banca si a ordonat frumos caietele. La margine a pus cu grija penarul.
In banca paralela, Marian si-a scos fara nici o tragere de inima sapca. A pus-o in geanta, sa nu se murdareasca de praf. Apoi a deschis cartea la prima lectie.
Si au plecat amindoi, patru ore mai tirziu, acasa. Marian, la Bucovat, cu mama sa, care se invoise de la serviciu, de la Confectii. Alexandra cu Marioara, baby-sitter-ul care are grija de ea de cind s-a nascut.
