17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilciurile si termopanele inaintea igienizarii scolilor

Bilciurile si termopanele inaintea igienizarii scolilor

Febra pregatirii scolilor pentru un nou an de invatamint este in toi in toata tara. Peste tot se vopseste si se fac reparatii la instalatiile electrice si sanitare.

Mai putin insa in comuna doljeana Daneti. Aici, edilul sef este mult mai preocupat de propria imagine si de sediul in care lucreaza el si subalternii sai decit de conditiile in care vor invata sute de copii tot anul. El a investit din bugetul local peste o jumatate de miliard de lei in renovarea primariei, iar pentru igienizarea scolilor a alocat cu greu 175 de milioane de lei.

Desi mai sint foarte putine zile pina va suna clopotelul, gradinita, unde sint asteptati peste 200 de copii, va fi igienizata abia la rectificarea de buget din octombrie – noiembrie, nu se stie exact, deoarece momentan s-a ajuns la fundul sacului.

Gradinita din Daneti este una dintre cele mai mari din comuna. Construita in 1976, cladirea nu a fost niciodata renovata. Uneori, in functie de buget, la inceputul anului scolar se mai da cu var si se vopseste tocaria. Pentru lucrari mai ample nu au fost fonduri.

Acum, la inceput de an scolar, gradinita arata intr-un hal de nedescris. Peretii holurilor sint plini de zoaie ramase de pe vremea cind era acoperisul distrus si ploua in incaperi; linoleumul din salile de joaca pentru copii este numai zdrente; masutele si scaunelele pe care stau micutii au spatarele rupte; conducta de apa este sparta de doi ani. Micutii din Daneti, in timpul petrecut la gradinita, sint nevoiti sa se joace cu niste papusi dezmembrate cu masinute fara roti.

„Jucariile sau, mai bine zis ceea ce a ramas din ele, sint vechi de peste 30 de ani. Toate sint facute praf. Am ajuns sa colectionam tuburi goale de sprayuri ca sa facem jucarii. Nu mai vorbim ca nu avem carti de colorat sau creioane. De cele mai multe ori, nici creta de colorat nu avem. Le cerem copiilor sa aduca de acasa tot ce au nevoie ca sa se simta bine la gradinita“, spune una dintre educatoare.

Gradinita functioneaza fara autorizatie de trei ani

Nici la exterior, localul nu arata prea bine. Buruienile au napadit locurile de joaca pentru copii, gardul lipseste din loc in loc, portile au fost furate, iar pancarta pe care abia se mai vede numele gradinitei din cauza ruginii zace aruncata intr-un pom. Grupurile sanitare nu mai au de mult usi, iar tencuiala de pe ziduri este cazuta. De apa curenta nici nu poate fi vorba. Primaria nu are bani pentru un asa „capriciu“.

„L-am rugat pe primar sa imi dea oameni sa fac si eu curat macar in curte. Este suprafata mare, iar buruienile au peste un metru inaltime. S-a facut ca nu aude“, sustine Ana Cirstea, femeia de serviciu.

Pentru igienizarea de anul acesta a Gradinitei din Daneti, primaria a dat patru litri de vopsea si de diluant, opt cutii de detergent, patru maturi, doua pachete de soda caustica si 30 de becuri.

„De cloramina si formol nici pomeneala. Trebuie formolizate salile de clasa. Este un focar de infectie si nu putem sa bagam copiii in astfel de clase. Anul trecut am avut multi copii cu oreion“, sustine Tudora Capatina, una dintre educatoare.

In conditiile igienico-sanitare de acum, Gradinita din Daneti nu va putea primi autorizatie sanitara de functionare asa cum nu a primit nici in ultimii trei ani.

Tara arde si primarul Baluta se tine de bilciuri

Si toate astea se intimpla in timp ce sediul Primariei din Daneti este in plin proces de modernizare. Primarul a dat 700 de milioane de lei din bugetul local pentru termopane, tavane false, gresie, faianta si alte chestii d’astea moderne, care fac impresie vizitatorilor care-i trec pragul.

„Trebuia sa ne facem sediul ca, vorba aia, este primul loc in care trag cei care ne viziteaza localitatea“, sustine Paul Baluta, primarul din Daneti.

Despre lucrarile de igienizare la gradinita, edilul sef stie ca au inceput inca de miercuri, 4 septembrie. Lucru total de neadevarat. „Miercuri, la ora 13.00, stateam prin fata primariei sa-l asteptam pe primar sa-i cerem sa ne trimita oameni la lucru“, sustine educatoarea Tudora Capatina.

Primarul Baluta nu a stiut sa spuna, desi avea contabilul sef linga el, ce suma s-a alocat anul acesta pentru igienizarea gradinitei: „Nu stiu, de unde sa stiu! Acum nu stiu citi bani am dat, da’ poate dam mai multi la rectificarea bugetului prin octombrie- noiembrie. Bugetul nostru este destul de sarac“. Este sarac cind e vorba de scoli si de sanatatea copiilor comunei, dar este suficient de bogat cind e vorba de termopane si de tavane false la primarie.

Pentru faptul ca gradinita nu este gata, in opinia primarului Baluta, sint vinovate educatoarele, care nu si-au dat interesul. Despre ce „interes“ vorbeste primarul, numai el stie pentru ca a evitat sa detalieze subiectul.

Primaria Daneti a alocat anul acesta pentru igienizarea scolilor 220 de milioane de lei. Dar si din acesti bani a luat 45 de milioane de lei pentru a face expertizele tehnice la scolile care urmeaza sa fie renovate pe banii Bancii Mondiale.

Pina la rectificarea bugetara din toamna aceasta, primarul Baluta se tine de bilciuri. De Sfinta Maria Mica, el ii asigura pe localnici ca, daca vor asculta muzica populara de calitate si vor minca mici stropiti cu bere din belsug, isi vor aduce aminte de frumosii ani ai copilariei. Probabil ca se refera la anii aceia cind „statul“ dadea bani pentru varuitul scolilor, iar primarii doar gestionau fondurile, nu trebuia sa le scoata din buzunar, ca acum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS