Ileana are 18 ani, din care doar opt de scoala. Mai precis, opt ani si citeva luni, pentru ca fata simpla de la tara, frumoasa si desteapta, premianta din clasa intii pina intr-a opta, a reusit sa-si vada visul implinit: a intrat la Liceul Economic din Craiova. Cele citeva saptamini din clasa a noua au fost cele mai fericite din viata ei: caminul, cursurile, profesorii, colegii, totul era atit de nou si de frumos, incit nu-i venea sa creada ca este adevarat. In scurt timp insa, visul s-a spulberat: Ileana a trebuit sa renunte la scoala. Nu pentru ca nu i-a placut sau ca nu ar fi fost de nasul ei, ci pentru ca era saraca. Si s-a intors acasa, la Predesti, sa aiba grija de parinti si de cei cinci frati. Apoi sa astepte vacantele, cind fostii colegi, acum elevi la liceele din oras, se intorceau mindri acasa.
Gospodina cu opt diplome
Am gasit-o maturind odaia de la drum. Desi era o zi obisnuita a saptaminii, in casa Zamficu se facea curatenie generala: rufe atirnate pe sfori, la uscat, scaune si presuri scoase in curte, ferestre fara perdele, larg deschise. Maruntica si iute, mama batea curtea-n lung si-n lat, facind cite doua lucruri deodata. Prin geamul inca nespalat, un tinc balai cu ochii albastri isi studia atent o buba acoperita de praf, la degetelul de la picior. Din timp in timp, isi muta privirea, pe furis, la fata care matura pamintul tare. Si de fiecare data, sora-sa se apleca deasupra patului si-l pupa zgomotos. Copilul ridea cu pofta. Ileana isi relua treaba serioasa, de parca nimic nu s-ar fi intimplat.
Am luat-o prin surprindere.
„Facem curatenie… Nu, nu e o zi deosebita, dar cu casa asta darapanata…“, explica fata, aratind cu ochii limpezi tencuiala cazuta de pe pereti si tavan. „E casa de la bunici. Nu avem bani sa facem reparatii, dar nu putem sta cu ea murdara…“.
Vorbea firesc, fara sa se tulbure. Si ne-a luat prin surprindere. Nu era cazul social plingacios, cersind pomana de dupa mormanul de mizerie, pe care il iei de obicei din dosarele primariei. Era altceva.
„Tata e plecat la serviciu, s-a angajat si el abia acum citeva luni, la CET. E bine, numai ca ne-au taiat dosarul social. Si doar cu salariul lui, de doua milioane, si doua alocatii…“
Si Ileana schita in linii mari portretul saraciei Zamficu: desi sint cinci copii, in familie doar trei mai beneficiaza de ajutorul de la stat – Ioana, de 15 ani, eleva in clasa a opta, Florentin, de 14, si mezinul, Alexandru, de doar trei anisori.
„Ion a terminat clasa a opta si s-a apucat sa lucreze. Cu ziua, ca altceva n-a gasit. Chiar acum munceste la un vecin la casa… Iar eu…“
Deodata, glasul fetei s-a schimbat. Incurcata, si-a mutat ochii de la un lucru la altul, cautind sa nu i se vada privirea aburita.
„Si eu la fel… Nu m-am mai dus la scoala…“, a reusit sa spuna cu greutate. Il lua pe Alexandru in brate si incepu sa se joace cu el. Era evident ca nu-i facea placere sa discute despre ea. Mai mult, ii era rusine, de parca s-ar fi facut vinovata de cel mai mare pacat, de parca s-ar fi murdarit pe ea, si, o data cu ea, pe parinti, pe frati, pe surori.
„Vreti sa va arat diplomele?“, a intrebat deodata, cu falsa veselie. A iesit ca vintul pe usa. S-a intors cu toate cele opt diplome, galbui si cu chenar negru pe margini, pastrate aproape intacte. Lua cite una in mina, se uita la ea indelung, apoi o aseza cu grija pe pat, netezind-o cu palma.
Ii e dor de scoala, dar n-are noroc in buzunar
„Mi-a placut sa invat. Era singura mea placere“. Incepuse sa-si gaseasca stapinirea de sine. Era calma. Chiar linistita, vorbind parca de timpuri frumoase, de mult apuse.
„Cind eram mica, voiam sa fiu medic. Si invatam mult, pentru ca eram sigura ca dupa ce voi termina liceul voi lua la facultate. Nu ma gindeam deloc ca as putea face altceva… Am intrat la Liceul Economic, dar nu am stat prea mult. Trebuia sa platesc caminul, sa imi iau carti, haine… Acasa nu erau bani… Nimeni nu mi-a spus ce sa fac. Eu am ales sa ma intorc. Mi-a fost greu, dar parintilor le era si mai greu. Mama nu putea sa aiba grija de toti, iar cheltuielile erau prea mari… asa ca am venit acasa.“
Ileana s-a oprit o clipa.
„Imi e dor de scoala… Nu-mi vine sa cred ca am renuntat. Acum am 18 ani, nu mai pot sa o iau de la inceput. Am vorbit odata cu mama si ma intreba cum o sa ma simt daca o sa ma duc din nou la scoala, acum cind colegii mei au terminat. Sincer, nu m-ar interesa, nu mi-ar fi deloc rusine. Vreau doar sa invat… Dar nu cred ca se mai poate…“.
Fata l-a pus la loc pe pat pe Alexandru.
„Am auzit de niste cursuri de specializare: calculatoare, limbi straine, medicale. Credeti ca se pot face fara liceu? As vrea sa ma duc si sa ma angajez, iar cu banii sa o ajut pe Ioana. Acum a dat examenul de capacitate. Macar ea sa invete, daca eu n-am putut…“
S-a ridicat. Nu mai voia sa vorbeasca. Nu mai voia sa stirneasca mila nimanui.
„Stiti, am sperat mult sa veniti la noi… Nu stiu… Toata lumea pe aici vorbeste de ai lui Matei, cit de mult i-ati ajutat. Ma gindeam mereu ca ar fi bine sa veniti la noi, dar nu stiam cum… Mi-era rusine…“
A zimbit stingaci, ascunzindu-si ochii albastri si umezi. Ne-a condus la usa, abia putindu-si stapini emotiile, de parca abia atunci si-ar fi dat seama ce se intimpla. Prin deschizatura usii, intr-o alta camera, se zareau doi copii, nemiscati, cu cite o carte in mina.
„Florentin si Ioana… N-au vrut sa iasa… Si lor le e rusine“, a spus Ileana, inchizind usa.
