13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeclaraţie de dragoste la inălţime

Declaraţie de dragoste la inălţime

Se spune că dragostea te zăpăceşte şi te impinge la fel şi fel de lucruri de care inainte nu te credeai in stare, care mai de care mai nesăbuite sau mai ciudate. Istoria e plină de exemple de acest gen, de acte nebuneşti făcute in numele dragostei.

Nici in ziua de azi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Dacă nu-ţi mulţumeşti partenerul cu declaraţiile făcute intre patru ochi, există emisiuni de televiziune, rubrici in ziare, emisiuni cu dedicaţii amoroase la radio etc. Unii ţin insă cu orice preţ să fie originali. Aşa cum a făcut şi craioveanul V.R.G. Numele intreg numai el il ştie. Pe blocul cu zece etaje din cartierul Craioviţa Nouă, pe care a scris cu litere de-o şchioapă, să se vadă de la stradă: „DANA, TE IUBESC!“, nu şi-a lăsat decit iniţialele. Şi data: 08-03-2003.

Declaraţia nu este, prin urmare, una ca oricare alta. Curajosul indrăgostit trebuie să fi stat minute bune cu capul in jos, caligrafiind cu grijă literele şi minuind cu indeminare spray-ul cu vopsea roşie, pentru ca mesajul să fie cit mai citeţ şi să ajungă la inima iubitei. Plus că indrăgostitul V.R.G. a trebuit să infrunte şi spiritul războinic al unuia dintre locatarii blocului 49 B, care a fost convins că individul nu putea să se plimbe pe acoperişul blocului decit in scopuri necurate. „L-am văzut pe bloc şi am crezut că vrea să fure ceva de acolo. M-am dus croit să-l iau la pumni. Mi-a spus că vrea să scrie şi el un mesaj pentru iubita lui şi că a ales blocul nostru pentru că este inalt şi se vede din staţia de autobuz. Era un băiat tinăr, de vreo 23-25 de ani. L-am lăsat in pace“, povesteşte Liviu Ionaşcu.

Cum a reacţionat Dana şi ce răsplată a primit V.R.G. pentru curajosul şi romanticul gest, n-am putea să vă spunem. Mesajul a rămas insă scris pe „culmile“ blocului 49 B pentru mult timp de acum incolo. Poate mai mult chiar şi decit durata sentimentelor lui V.R.G. pentru Dana. Sau poate ne inşelăm şi miine-poimiine o să vedem o altă declaraţie, pe alt bloc: „Dana, vreau să fii soţia mea!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS