17.3 C
Craiova
sâmbătă, 25 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Educatiei nu a trimis inspectoratelor fisele de inscriere in licee si scoli profesionale

Ministerul Educatiei nu a trimis inspectoratelor fisele de inscriere in licee si scoli profesionale

Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a trimis inspectoratelor scolare, nici pina in prezent, fisele de inscriere in licee si scoli de arta si meserii. „Completarea initiala a acestor fise de catre secretariatele scolilor ar trebui sa inceapa din 7 iunie, pina la aceasta data comisiile judetene de admitere avind obligatia sa finalizeze distribuirea fiselor in unitatile de invatamint. Conducerea MEC a promis in urma cu doua zile ca pina joi, 5 iunie, va finaliza si transmiterea comisiilor judetene de admitere, programul de culegere si editarea fiselor, program care va fi utilizat in cadrul centrelor de inscriere“, afirma surse din minister.

In Dolj sint 66 de operatori pentru centrele de inscriere si este greu de inchipuit ca doar in doua zile comisia judeteana de admitere va reusi sa-i instruiasca pe toti, intrucit programul este complex si nu poate fi tratat cu superficialitate.

Inginerul Dorel Popa, administratorul de retea al ISJ Dolj, recunoaste ca inspectoratul nu a primit fisele, insa are o alta parere: „Intr-adevar, nu am primit fisele si varianta finala a programului de incarcare a fiselor, dar acesta nu este un motiv sa ne alarmam. Cu putin efort, vom reusi sa valorificam la maximum timpul de instruire al celor 66 de operatori din toate centrele de inscriere. Principalul argument consta in faptul ca toti operatorii au fost selectati exclusiv pe criteriul valoric si am certitudinea ca nu va fi loc pentru nici o eroare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS