20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn gorjean cere statului roman un milion de dolari

Un gorjean cere statului roman un milion de dolari

Un gorjean din localitatea Turcinesti a dat in judecata statul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, solicitind un milion de dolari. Din 1996 si pina in prezent, Barbu Anghelescu, de 53 de ani, s-a judecat in mai multe procese cu trei subofiteri de politie, din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj, care l-au anchetat pe 15 aprilie 1996. Dupa ce a cistigat procesul pe care i l-a intentat politia si Parchetul, Barbu Anghelescu i-a dat la rindul sau in judecata pe cei care l-au anchetat. In ciuda unei sentinte date de Tribunalul Militar Timisoara si ramasa definitiva, dosarul s-a blocat la Parchetul Militar din Craiova. In 1997, Barbu Anghelescu a trimis o cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului si dupa sase ani de asteptari va merge la Strasbourg pentru a-si cere drepturile.

Reclamatiile – marul discordiei

Barbu Anghelescu spune ca totul a pornit de la o reclamatie pe care a depus-o la Inspectoratul pentru Protectia Mediului Gorj, in care semnala actiunile taietorilor de vite din Turcinesti, care aruncau resturile de la animalele taiate pe cimpuri si prin padurile din zona. Barbatul, in prezent pensionar, isi aduce aminte ca pe 15 aprilie 1996 a fost oprit de un echipaj de politie, care l-a intrebat daca a baut, Barbu Anghelescu deplasindu-se prin Turcinesti cu autoturismul proprietate personala. In urma altercatiilor cu politistii din comuna, Barbu Anghelescu a primit un certificat medico-legal cu cinci zile de ingrijiri medicale si, in mod paradoxal, a fost arestat timp de zece zile, unul dintre motive fiind refuzul de a i se recolta probe biologice. In plus, politia l-a actionat pe Anghelescu in judecata, barbatul fiind condamnat de catre Tribunalul Gorj pentru ultraj si refuz de recoltare de probe biologice. Aceasta hotarire a fost casata de catre judecatorii Curtii de Apel Craiova, care au considerat-o ca nefiind legala si au retrimis-o spre rejudecare la Tirgu Jiu. Gindindu-se ca ar putea fi condamnat din nou, Barbu Anghelescu a cerut stramutarea procesului la Curtea Suprema de Justitie, cauza ajungind in cele din urma la Pitesti, unde invinuitul de ultraj a fost achitat.

Politia, data la rindul ei in judecata

In acelasi timp, cei trei subofiteri de politie au fost dati in judecata de Anghelescu, fiind scosi de sub urmarire penala de catre procurorii Parchetului Militar Craiova. In 2001, Tribunalul Militar din Timisoara admite insa plingerea lui Anghelescu, solicitind completarea cercetarilor si retrimitind dosarul Parchetului Militar din Craiova. Acesta insa si-a mentinut decizia de neincepere a urmaririi penale impotriva celor trei politisti, unul dintre acestia aflindu-se in prezent in rezerva. „Reclamatiile mele au deranjat pe toata lumea. Dupa epuizarea tuturor cailor de atac, am dat in judecata statul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru privare de liberate, lovire, comportament abuziv. Mi-au fost incalcate drepturile. Peste citeva luni trebuie sa ma prezint la Strasbourg, la proces. Am cerut un milion de dolari“, a spus Barbu Anghelescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS