24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSeverinenii au marcat 126 de ani de la dobindirea Independentei de stat a Romaniei

Severinenii au marcat 126 de ani de la dobindirea Independentei de stat a Romaniei

Implinirea a 126 de ani de la dobindirea Independentei de stat a Romaniei-9 mai 1877, Ziua Victoriei Natiunilor Unite-9 mai 1945, dar si Ziua Europei au fost marcate ieri si in Drobeta Turnu Severin. Conducerea Garnizoanei Drobeta Turnu Severin, a Prefecturii si a Consiliului Judetean Mehedinti, precum si reprezentantii primariei au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor, din Parcul Carol.

La ceremonial au mai participat reprezentanti ai bisericii, ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici-filiala Mehedinti, ai Politiei de Frontiera, Jandarmeriei, Centrului Militar Judetean, veteranilor de razboi, cadrelor militare in rezerva si in retragere, partidelor politice, dar si ai societatii civile.

„Este foarte important sa marcam aceasta zi, pentru ca istoria noastra ne da putere, ne da incredere, iar traditiile sint cele care ne duc inainte. Au fost foarte multi tineri la aceasta manifestare si fiecare a depus cite o floare; ei trebuie sa invete traditiile noastre, eroii nostri, astfel ca noi, ca popor unitar, sa mergem inainte“, a spus senatorul de Mehedinti, Ion Honcescu, presedintele Comisiei de Abuzuri si Petitii din Senatul Romaniei.

9 mai – o zi cu o tripla semnificatie

Prefectul de Mehedinti, Dan Trancota, considera ca dobindirea Independentei de stat a Romaniei a insemnat un moment crucial pentru tara noastra si de aceea este nevoie ca eroii sa fie cinstiti: „Aceasta zi are o semnificatie tripla: cucerirea Independentei de stat, victoria impotriva fascismului si Ziua Europei. Dorim sa intram in Uniunea Europeana, sa facem parte din istoria Europei Unite, care, in urma cu 50 de ani, a pus bazele unei democratii, la care aspiram si noi. Este bine sa ne cinstim eroii, iar noi, la Mehedinti, am facut-o cu intreaga echipa a prefecturii, consiliului judetean, primariei, directiilor descentralizate si unitatilor Ministerului de Interne“.

Manifestari dedicate Zilei Europei au fost organizate si la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti. Comandantul inspectoratului, comisar-sef Doru Dumitrescu, a prezentat o expunere, cu titlul „Romania in marea familie a Europei“.

„Sarbatorita in toate tarile Uniunii Europene, in fiecare an, pe 9 mai, Ziua Europei este considerata punctul de pornire al constructiei europene. In prezent, obiectivul Uniunii este sa construiasca o Europa care sa respecte libertatea si identitatea tuturor popoarelor care o alcatuiesc“, a spus comisar-sef Doru Dumitrescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS