23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBugetul Serviciului de Ambulanta Gorj - la limita supravietuirii

Bugetul Serviciului de Ambulanta Gorj – la limita supravietuirii

Serviciul de Ambulanta Gorj a semnat contractul-cadru cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si conform acestuia bugetul pe anul in curs va fi de 28,5 miliarde de lei. Conducerea acestui serviciu apreciaza bugetul ca fiind unul „la limita“. Dupa contractul cu CAS, Ambulanta va incepe negocierea pentru semnarea contractelor cu spitalele din judet, unitati de la care mai are de recuperat sute de milioane de lei pentru serviciile prestate pina in prezent. „Casa de Asigurari deconteaza mai bine serviciile, dar cu spitalele intimpinam mai multe greutati. Avem de recuperat sume de ordinul sutelor de milioane de lei de la Spitalul Judetean Tirgu Jiu si de zeci de milioane de la celelalte unitati sanitare din judet“, a spus Ana Duma, directoarea Serviciului de Ambulanta.

Investitiile ramin sub semnul intrebarii

Serviciul de Ambulanta Gorj este una dintre putinele unitati care nu a fost afectata de restructurarea sistemului sanitar gorjean. Nici unul din angajati nu-si va pierde locul de munca in acest an. Bugetul alocat va fi suficient insa doar pentru medicamente, benzina si salarii, investitiile raminind pe ultimul loc. Conducerea unitatii spune ca fondurile alocate vor permite platirea unor sporuri pentru salariati, dar nu si realizarea unor investitii „Tot timpul se gaseste ceva de facut, dar nu stim inca daca vom avea banii necesari pentru asa ceva. Aveam in plan pentru acest an construirea unei camere de ingrijire si infiintarea unor pompe de benzina pentru masinile unitatii. Speram intr-o rectificare bugetara care sa ne mai rotunjeasca venitul“, a mai spus directoarea Ana Duma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS