19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMasa la cantina socială din Tirgu Jiu nu mai este gratuită

Masa la cantina socială din Tirgu Jiu nu mai este gratuită

Cantina sociala din Tirgu Jiu se confrunta cu o crestere a numarului de solicitari din partea persoanelor care indeplinesc conditiile pentru a lua masa aici. Numai in ultimele doua luni numarul asistatilor a crescut cu 100. Din cei 400 de oameni care maninca la cantina, aproape 90% sint copii. Consiliul local a decis ca persoanele apte de munca sau parintii copiilor care maninca la cantina sa presteze lunar 72 de ore de lucru in folosul comunitatii. Mamele care nu realizeaza venituri si care sint unice intretinatoare ale minorilor care maninca la cantina sociala vor munci doar 40 de ore in folosul comunitatii. Eliberarea cartelei de masa pentru luna urmatoare se va face numai pe baza unui pontaj care sa ateste ca a fost realizata norma de munca in luna precedenta.

Masa la cantina saracilor, o tentatie pentru multi pensionari

La cantina saracilor maninca gratuit doar persoanele care au un venit mai mic de 740.000 de lei pe luna si care nu primesc ajutor social. Ceilalti solicitanti care au venituri peste aceasta limita pot beneficia de masa, cu conditia sa plateasca anumite sume, in functie de venitul pe care-l au. „Exista multi oameni carora li se pare mai rentabil sa plateasca si sa manince la noi pentru ca din aceiasi bani ei nu ar putea sa-si asigure masa pentru o luna. Cei mai tentati sa faca acest lucru sint pensionarii, mai ales barbatii singuri. Probabil ar mai veni si alte persoane, dar nu o fac de jena“, a spus Lizica Pirvu, sefa cantinei sociale. Alocatia zilnica pentru o persoana care maninca la cantina este acum de 37.000 de lei, suma care include doua mese pe zi.

Asistentii sociali – dusi la adrese false

Pentru acordarea ajutorului social, Directia de Protectie Sociala a Primariei Tirgu Jiu trebuie sa faca numeroase anchete care sa stabileasca daca solicitantul merita banii respectivi. Nu putine au fost cazurile in care asistentii sociali au fost nevoiti sa faca pe detectivii pentru a afla care este adevarata situatie financiara a solicitantului de ajutor social. Un fenomen des intilnit este si incercarea de a-i insela pe cei care fac ancheta sociala si de a-i conduce la o alta adresa decit cea reala.

Consiliul local a stabilit in acest sens si anumite criterii de respingere sau de incetare a dreptului la ajutor social. Printre acestea se numara practicarea comertului cu haine vechi, declararea falsa a domiciliului, refuzul de a permite efectuarea anchetei sociale. De asemenea, in cazul in care persoanele desemnate sa faca ancheta sociala constata personal sau afla de la martori ca beneficiarul cheltuieste banii pe jocuri de noroc sau pe bautura, dreptul la ajutor social inceteaza.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS