9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA inceput curatenia de primavara in Drobeta Turnu Severin

A inceput curatenia de primavara in Drobeta Turnu Severin

• Angajatii firmelor de salubritate vor munci cot la cot cu beneficiarii Legii 416 • Severinenii depoziteaza gunoiul pe unde apuca

Primaria Drobeta Turnu Severin demareaza, in aceasta saptamina, un amplu program de curatare a orasului, care va cuprinde strazi, parcuri, zonele de comert stradal, precum si ridicarea caroseriilor de masini abandonate pe terenul public.

Programul a inceput printr-o inventariere facuta de inspectorii primariei asupra aspectelor ce trebuie rezolvate. Inspectorii au depistat un numar alarmant de abateri de la hotaririle consiliului local, in materie de salubritate. „Sint multi cetateni care profita de faptul ca gunoiul este strins in mai multe gramezi, pentru a fi ridicat, si vin si arunca tot ce au prin curte. Noi vom inspecta toate zonele din municipiu si vom aplica sanctiuni contraventionale“, a spus Ilie Pisoi, viceprimarul municipiului.

Gardienii publici si inspectorii primariei vor lua caroseriile auto abandonate

In Drobeta Turnu Severin exista numeroase rampe clandestine, cuprinzind diverse deseuri, de la ambalaje de alimente, deseuri menajere, la pungi si saci de plastic.

Deseurile vegetale, aflate indeosebi pe strazi, pe scuaruri si in spatiile verzi din jurul blocurilor de locuinte, insumeaza peste 1.000 metri cubi. Pentru ca situatia este destul de grava, primaria a apelat la o impresionanta desfasurare de forte. Vor fi mobilizati angajati de la firmele de salubritate, dar si beneficiari ai venitului minim garantat. Gardienii publici si inspectorii primariei vor lua caroseriile auto abandonate, vor identifica proprietarii acestora si vor da amenzi pentru depozitare ilegala a deseurilor menajere.

Vor fi verificate, de asemenea, pietele, zonele de comert stradal, parcurile apartinind scolilor si altor organizatii. Institutiile si societatile comerciale vor primi adrese cu obligatiile care le revin privind curatenia in curti, spatii proprii si zone limitrofe proprietatii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS