„Sint Fieraru Verginica, din comuna Amarastii de Sus, si am 15 ani. Sintem o familie foarte saraca, formata din sapte persoane. Nu avem cu ce trai! Va rugam sa ne ajutati! Nu avem bani nici macar sa ne cumparam o piine pe zi…“.
Verginica a trimis scrisoarea in numele familiei ei. In numele parintilor, care se simt vinovati ca nu isi pot creste copiii asa cum trebuie. In numele copiilor care se simt o povara pentru parintii si asa incercati de destule probleme.
Doua camere, croite stingaci din paianta, mult prea joase si inguste. Aceasta este casa in care locuiesc Marian si Silvia, impreuna cu cei patru copii si un ginere. Andrei este cel mai mic. Are 12 ani si este singurul care merge la scoala. Verginica are 15. „…Fac 16 pe 30 martie“.
Trista aniversare, cind piinea este o delicatesa pentru copiii familiei Fieraru! Mariana are 18 ani. S-a maritat. Din dragoste, spune ea. Ca, daca nu intra in saptamina oarba, poate lua si ea un baiat mai instarit, care sa mai alunge putin din saracie. Iulian locuieste la ea. Parintii fetei le-au amenajat una dintre camere, sa fie a lor, sa nu-i deranjeze nimeni. Chiar daca ei stau ingramaditi in cealalta odaie.
„Se duce in toale rupte la scoala si copiii se rid de el“
Ultimul copil este Dorel. El aduce cei mai multi bani acasa. Pentru ca are un handicap si primeste un ajutor de la stat. Destul cit sa nu moara de foame si sa fie intretinator de familie. Pentru ca, in rest, din munca in ograda altora sotii Fieraru nu se aleg cu mare lucru. O burta de mincare si un ciur de malai pentru copiii care ii asteapta flaminzi acasa. Si asta numai cind munca pamintului este in toi. Iarna stau si rabda. De foame, de frig…
„Fratele meu mai mic este in clasa a V-a. Plinge pe fiecare dimineata ca nu se duce la scoala, ca nu are in ce sa se imbrace si sa se incalte. Se duce in toale rupte la scoala si copiii se rid de el. Ii mai da vecinii cite un flanel de se duce la scoala“, scrie Verginica in epistola trimisa pe adresa redactiei.
Fata n-a facut decit opt clase. Si pe acelea cu chiu, cu vai, dupa cum i-au ingaduit burta goala, picioarele desculte sau treburile neterminate de prin casa. „…Ne ducem sa luam piine pe datorie de la magazin, sa putem si noi sa traim. Vinzatorii sint buni si ne dau de fiecare data cind cerem cite ceva. Dar pina la urma tot trebuie sa platim!“.
La sfirsitul scrisorii, Verginica i-a trecut pe toti, in ordine, cu nume, prenume si virsta. Asa cum a vazut ea la maica-sa, cind da acatiste la biserica. „…Poate da Dumnezeu si ne ajuta cineva!“
