Statuia imbrobodita si rujata

Pe Maria o infiase o femeie din Busteni, careia Dumnezeu nu-i daruise copii. Milostiva din fire, femeia a crescut-o ca pe propria fiica. Atunci cind a maritat-o, mai la vale de sat, cu Alexandru Rachiteanu, i-a dat in zestre o statuie. Ca sa fie fata ei mai cu mot in sat si sa se minuneze taranii care nu stiau decit de carul cu boi si de plugul in caruta, i-a dat statuia pe care o avea si ea de la mama ei, ce traise, zic unii, sau se incurcase, zic altii, cu un boier din partea locului. Cum zestrea e zestre si nu se refuza, Maria a luat statuia si a dus-o in casa socrilor, unde a fost uitata mult timp intr-o magazie.

Cind si-a facut cu barbatul ei casa noua, n-a mai scapat de gura lui pina n-a scos-o si a pus-o in balconul casei. Ca sa nu-i fie frig statuii, Maria i-a legat o basma rosie pe cap si i-a dat cu ruj pe buze, ca nu se facea sa stea chipul in balcon asa, nearanjat.

Se pare ca bustul de femeie a fost facut in anul 1934 de un grec, Eni Patrichy. Nimeni nu stie pe cine reprezinta, dar lumea isi da cu presupusul. Ba ca o fi al fiicei boierului cu care s-a incurcat bunica Mariei, ba al nevestei, ba al te miri cui.

Pe sotul Mariei, posesorul prin zestre al statuii, nu-l mai intereseaza pe cine reprezinta pentru ca de-a lungul timpului a reusit sa pacaleasca mai toate babele din sat care i-au dat „buna seara“ de mai multe ori statuii decit lui.

„Intr-o seara, au venit niste baieti din satul Gaia in vizita. De emotii, din cauza intunericului, i-au zis <<saru’ mina>> statuii. S-o fi gindit ca e viitoarea lor soacra si s-or fi bucurat cind au vazut-o ce tacuta e!“, zice omul bufnind in ris.

Alexandru Rachiteanu nu s-ar mai desparti de statuie nici in ruptul capului.

S-a distrat de nenumarate ori doar uitindu-se la statuia rujata si imbrobodita.