Impozit pe salariu, pe casa, pe masina, taxa pe radio, pe televizor, pe valoare adaugata. Cind ai terminat cu birurile la stat, intri in „masina de stors bani“ a societatii. Cu banii ramasi, traiesti pina la salariul urmator. Daca iti ajung! Pentru ca mincarea costa, caldura costa, apa costa, viata costa! Scump al naibii, chiar! De dat, nu-ti da nimeni! Salariul ti-l cistigi prin munca. Muncesti ca sa platesti. Iar daca iti mai ramine ceva, poti sa si traiesti!
Bani de luat, bani de dat
De regula, romanul traieste din salariu. Putini isi permit sa traiasca din dobinzi, dividente sau alte venituri considerate suplimentare. Din venitul minim garantat, inventie a actualilor guvernati pentru a contracara saracia populatiei, nu prea se poate trai decent. Doar supravietui. Salariul se impoziteaza, conform unei grile reactualizate periodic. Inainte de impozit, achiti contributia – voluntara, dar obligatorie! La fondul de pensii, la asigurarile sociale, la asigurarile de sanatate! Le platesti, fara sa cirtesti si fara sa fii vreodata sigur ca vei beneficia cu adevarat de aceste fonduri.
Dupa ce ai cotizat din salariul brut cu tot ce era de cotizat si ai terminat cu datoriile fata de stat, te opresti la obligatiile fata de bugetul local. Ca si acolo ai de dat. Taxele locale se ajusteaza si ele in functie de situatia economica. De regula, se actualizeaza, deci se maresc! Sa nu uitam de taxele speciale; de drum, accize de tot felul de care iti amintesti cind ai de facut plinul la benzina. (Plinul?! Dar cine isi mai permite azi sa faca plinul?! Evazionistii poate…fiscu’ stie?)
Impozitul e in toate!
In 1999, guvernantii elaborau Ordonanta 73 care aducea in discutie notiunea de impozit pe venitul global. Obiectivul era nobil, din moment ce lovea direct in toate veniturile neimpozitate si in tertipurile de ocolire a normalitatii, mijloacele insa… lipseau! Deocamdata. Patru ani mai tirziu, discutiile aprinse pe marginea aplicarii teribilei ordonante se concretizau intr-o serie de norme care i-au cam pus pe jar pe cei implicati in descifrarea si aplicarea prevederilor legale.
Angajatorii si-au cam pus miinile in cap cind au aflat ca trebuie sa numere minutele de convorbiri telefonice ale angajatilor, in interesul personal, de pe telefonul firmei, numarul kilometrilor parcursi cu masina de serviciu, tot in interes personal, facilitatile, cadourile si primele de care mai beneficiaza acestia, conform politicii firmei. Nimeni inca nu s-a lamurit exact ce se „contorizeaza“ si ce nu. Mai ales ca specialistii finantisti au spus ca „firma decide!“ din moment ce angajatorii stabilesc limita pina la care sint dispusi sa mearga in acordarea anumitor facilitati pentru angajati.
Si norocul se imparte…
…tot cu statul, evident! Care iti opreste o cincime din tot cistigul tau, daca ai cistigat ceva la vreun joc de noroc. Din mosteniri sau din orice cadou cuantificabil in lei, cotizezi la stat. Veniturile ocazionale, de la ziua de munca, pina la ajutorul primit de la neamurile mai instarite, se constituie in avantaj personal si se impoziteaza conform sistemului. Dobinzile din banci se impart cu statul. „Omenia“ angajatorului care crede ca motiveaza si te stimuleaza daca isi da acordul sa folosesti in avantaj personal bunurile firmei se va transforma tot in bani si, evident, impozita ca orice beneficiu. Impovarati de fiscalitate, angajatii si angajatorii cauta, deocamdata, solutii de a iesi din hatisul atitor reglementari, pe cit de tulburi, pe atit de ineficiente.
Intentia autoritatilor a fost de a inchide orice portita de care platitorii de impozite se pot folosi pentru a ocoli astfel un nou bir, numai ca, pina acum, nu s-a creat decit o confuzie totala.
