15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMiliardele cistigate la 6/49, marul discordiei intr-o familie din Racari

Miliardele cistigate la 6/49, marul discordiei intr-o familie din Racari

Miliardele cistigate anul trecut nu i-au schimbat unui doljean prea mult viata. Poate i-au dat doar mai multa bataie de cap pentru ca a trebuit sa invete sa „invirteasca banii pentru a-i inmulti“. Desi bugetul familiei s-a marit considerabil, el continua sa cultive pamintul si sa traiasca din vinzarea legumelor, asa cum facea si inainte de a da norocul peste el. Barbatul spune ca in viata nu banii conteaza, ci jocul. De aceea, chiar daca acum are ceva bani la chimir, Costel, din Racari, joaca saptaminal la LOTO. Lunar, el investeste citeva milioane bune in bilete de loterie si spera sa mai cistige inca o data marele premiu.

Constantin Puscasoiu, de 37 de ani, din satul Racari, judetul Dolj, a cistigat anul trecut la LOTO 6/49 marele premiu in valoare de 12 miliarde de lei si un apartament cu trei camere in Bucuresti. Inainte de a deveni miliardar, Constantin si sotia sa se ocupau de gradinarit. Ei cultivau varza, rosii si ardei si le vindeau pe piata. Chiar si atunci cind au aflat ca au cistigat marele premiu, el si sotia sa erau cu rasaduri de varza in piata.

Barbatul este un impatimit al jocului. De mai bine de doua decenii, el joaca aceeasi varianta. Numai ca, atunci cind a cistigat, intimplarea a facut ca una din fiicele sale sa ii ia biletul deja completat.

„Joc de cind ma stiu. Cind am cistigat, nu mai aveam biletul pe care il pregatisem ca mi l-a luat fiica-mea. Nu stiu ce o fi cautat la mine in buzunar? Atunci, am bagat altul cu datele de nastere ale fetelor, a sotiei si a lui maica-mea. Am avut si alte bilete, dar ala a iesit cistigator“, povesteste Constantin Puscasoiu.

Primul lucru pe care l-a facut Costel dupa ce a cistigat miliardele a fost sa-si achite datoriile familiei si ale rudelor. O parte din bani i-a dat cu imprumut la prieteni. Iar pentru el si-a cumparat doar o masina „mai smechera“ si a incercat sa isi puna pe picioare o afacere: „Este bine sa fi miliardar. Intri intr-o anumita clasa sociala. Dar este si multa bataie de cap. Nu mai poti sa dormi pentru ca trebuie sa faci afaceri ca nu poti sa stai cu banii asa. Nu merge. Recunosc, una este cind ai bani si alta este cind nu ai. Mi-au schimbat viata, dar acum nu mai scap de durei de cap“.

Ai bani, ai dureri de cap

Zicala „banii nu aduc fericirea,dar o intretin“ se potriveste foarte bine in cazul lui Costel. Barbatul spune ca banii nu i-au adus prea multa fericire. Maica-sa, Ruxandra Puscasoiu, care il cunoaste destul de bine, simte ca fiului ei nu-i este prea bine: „Il vad eu ca nu mai are liniste de cind a cistigat atita banet. Zice ca are capul greu. I-au zis si aia la care a cistigat ca banii o sa-i dea bataie de cap. Si-au avut dreptate. De cind a cistigat este neintelegere intre frati, intre rude. Ba vine un prieten sa ceara, ba vine un neam. Le da la toti si degeaba, ca tot nu-i multumeste. Soarele, de e soare, si tot nu-i multumeste pe toti.“

Batrina este nemultumita pentru ca fiul sau a impartit banii in stinga si in dreapta, iar pentru el in curte nu a facut nimic:

„Si-a facut doar un garaj“, spune femeia aratind cu degetul spre garajul cu termopane. „Si-a luat masina, pentru el si frate-su. In rest nimic. Nu si-a facut vila“.

Desi a devenit peste noapte miliardarul satului, Constantin Puscasoiu nu a renuntat la stilul sau de viata. El continua sa cultive pamintul si sa traiasca din vinzarea legumelor.

„Pai ce sa faca? Face el si afaceri pe la Craiova, dar nadejdea tot in gradinarit este“, a spus Ruxandra Puscasoiu, mama miliardarului.

Satenii ii spun „miliardarul“ si sustin ca banii nu l-au schimbat ca om. „Omu’, cum a fost inainte asa este si acum. Nu este maret, nu e fudul. A ramas neschimbat“, sustine Ana Iota, vecina.

Chiar daca a cistigat o data marele premiu, Constantin Puscasoiu continua sa joace in fiecare duminica la LOTO. Pentru ultima tragere, barbatul a investit aproape cinci milioane de lei in bilete de loterie. Din pacate, nu a avut norocul din vara lui 2002, cind a cistigat potul cel mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS