26.2 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO familie cu sase copii traieste din alocatii si din ajutorul social

O familie cu sase copii traieste din alocatii si din ajutorul social

Pentru familia Ghencioiu, viata se reduce la traiul pe care il duce de pe urma alocatiilor celor sase copii si a ajutorului social dat de primarie, pentru care sotii muncesc in folosul comunitatii. Constantin, de 37 de ani, si Anisoara, de 30 de ani, au sase copii de crescut. Cel mai mare are 13 ani, iar cel mic, doar un an. Toata averea lor este formata din 30 de pasari si un magar, pe care il mai pun la treaba din cind in cind. Constantin nu mai lucreaza de peste doi ani, asa ca nu mai primeste nici bruma de somaj cu care se mai putea descurca.

Nevoit sa vinda oile ca sa-si inmorminteze parintii

„Lucram la statiunea de cercetare a cartofului, dar acum doi ani m-au dat afara. Pe mai multi ne-au concediat. Ne-au spus ca s-au desfiintat posturile“, spune barbatul cu amaraciune.

De atunci, capul familiei se descurca dupa cum poate. Vara, mai lucreaza prin sat cu ziua, la porumb, la tutun sau lubenita, dar in restul timpului trebuie sa se multumeasca doar cu ajutorul social de la primarie. Noroc ca i-a ramas casa parinteasca dupa ce ai lui au murit. Constantin spune ca de atunci a avut numai necazuri.

Cind i-au murit parintii, a trebuit sa vinda toate oile din batatura, si acelea putine, ca sa faca rost de bani pentru inmormintare si pomeni. „Acum nu mai avem aproape nimic, am ramas saraci lipiti. Nici cu ajutorul asta social nu poti sa faci mare lucru, iar de munca nu gasesti in fiecare zi“, adauga omul. La plecare, unul dintre copii, nu mai mare de o jumatate de metru, a iesit in zapada sa-l potoleasca pe Grivei. Dupa doua minute, a intrat imediat in casa, dirdiind. Avea picioarele goale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS