A trecut si Craciunul acesta. Al treilea pentru Andreea si Dalia Tobosaru. Si poate va trece si urmatorul, si altul la rind, pina cind cele doua copile vor gasi un adapost in care sa se incalzeasca si sa se joace. Pina cind parintii vor avea casa de care vorbesc mereu, de cind se stiu ele pe lume. Si pe care i-au cerut-o lui Mos Craciun si anul trecut, si anul acesta.
Trecuse bine de prinz, dar nici unul nu plecase de acasa. Nici tatal, Mircea, nici Irina, nevasta lui. Stateau inauntru, in jurul copiilor, inghesuindu-se unul pe celalalt, gindind ca asa se mai incalzesc. Facusera si focul in soba de pamint, dar hirtiile si nuielele nu mai scoteau decit fum. Cu gerul naprasnic de afara, nu era chip sa traiesti. Abia se mai miscau: cu miinile umflate si invinetite de frig, Irina iesea din cind in cind sa mai intinda o rufa pe sfoara. Apoi se intorcea in cosmelia prapadita sa mai mestece in cratita. Ii ramasese niste mincare de la Craciun, pe care o primise de la o femeie. Era buna si acum, chiar daca se afumase de cit o incalzise.
Mircea, barbatu-sau, ii tinea de urit.
„De cind a dat gerul, n-am avut unde sa ma duc. Am mai dat cu lopata la zapada. Ma chemau oamenii si imi plateau citeva mii de lei. Sau imi puneau in plasa cite ceva pentru cei mici. Ori mergeam sa ajut la carat, in angrouri. Dar acum nu m-a mai chemat nimeni. N-am mai gasit nimic de lucru… Asa ca stau acasa… ce sa fac?“, a spus Mircea.
Vedete ale saraciei
Povestea familiei Tobosaru e veche. A mai aparut in ziare. Mircea n-a cerut publicitatea care i s-a facut, dar a acceptat-o crezind ca se va schimba intr-un fel situatia. In bine, desigur.
In prezent, familia Tobosaru duce aceeasi viata ca in urma cu trei ani. Locuieste in „groapa“ orasului, undeva in cartierul Craiovita Noua, in spatele blocurilor, acolo unde se arunca deseurile menajere si unde citiva locatari si-au amenajat gradini de vara. Locuinta in care iarna degera de frig, iar vara se sufoca de duhoarea care se ridica din muntii de gunoaie a fost construita de Mircea. Acum trei ani, cind nu avea nici acoperis sub care sa-si adaposteasca nevasta si copiii, a adunat cartoane, a facut chirpici cu apa de la izvor si a ridicat o casa. Mare cit o bucatarie de bloc. Dar suficienta pentru saracia lor.
Odata a stat cu Irina la parinti. In 1995, cu un contract de inchiriere in buzunar, incheiat cu RADPFL pentru a obtine o locuinta in strada Frunzei nr.75, s-a dus sa-si ia in primire camera. A plecat in cele din urma pe strazi pentru ca altcineva ocupase imobilul respectiv, in mod abuziv, dar destul de convingator sa nu fie dat afara. Mircea si Irina a trebuit sa-si caute singuri o casa. O vreme au stat pe la rude, dar nici acestea nu o duceau prea bine.
O copilarie ucisa de nefericire
Mircea si Irina s-au dus in „groapa“. El s-a retras temporar de la Serviciul Zone Verzi, unde lucrase timp de sase ani, ca sa-si faca timp sa ridice casa. Multa vreme nu i-a luat, dar la sfirsit nu a mai fost primit la serviciu.
Cereri pentru locuinta sociala a facut de nenumarate ori, nici el nu le mai stie numarul. De la o audienta la alta, lunile au trecut, iar familia Tobosaru a ramas tot intre gunoaie sa-si duca amarul.
„Chiar in ajun de Craciun am fost la Bulucea. Mi-a zis sa astept. Pina cind? Am sa ma duc sa sparg o usa la apartamentele alea sociale, sa intru acolo. Sa vedem daca ma da afara… Ce sa astept, sa-mi moara copiii?“, a spus Mircea.
Dalia are cinci ani, iar Andreea, patru. Linga ele, in bucati de paturi, doarme pruncul de numai sase luni, fratiorul lor. Cu ochi mari si negri, parul ondulat si obraji palizi, copilele par decupate din cartile de povesti. Dragalase si frumoase, jucindu-se cu o jucarie sparta, ele viseaza cu ochii deschisi la papusile cu parul blond si lung. Si la un pat mare, si la portocale, si la rochite cu volanase. Din cind in cind, Irina le mingiie pe crestet, cu dragoste. Apoi se intoarce la cratita care se afuma pe soba.
