9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCalugarii de la schitul Locurile Rele cred despre clonare ca poate fi inceputul sfirsitului

Calugarii de la schitul Locurile Rele cred despre clonare ca poate fi inceputul sfirsitului

• Calugarii din creierii Muntilor Paring ne dau citeva sfaturi pe care trebuie sa le urmam pentru ca in 2003 sa ne mearga mai bine • Ei spun ca doar de noi depinde sa ne mearga mai bine • Calugarii sustin ca nu exista moarte vesnica, ci doar viata vesnica, de aceea ce facem acum nu trebuie sa se limiteze doar la chiolhane si dezmat

In creierii Muntilor Paring se afla un pustnic care de aproape 20 de ani nu si-a mai parasit asezamintul. Se spune ca ar fi singurul din tara cu o asemenea vechime. Putinii oameni care l-au cunoscut spun ca intelepciunea acestuia si pildele sale sint divine. Am incercat sa stam de vorba cu pustnicul. Din pacate, dupa ce am escaladat muntele pe o distanta de zece kilometri, am avut dezamagirea de a nu fi primiti intrucit ni s-a transmis ca nu se simte bine.

La cinci kilometri de acel loc se afla schitul Lainici, in care niciodata nu sint mai mult de doi-trei calugari. Este vorba de un schit construit in 1850. In acest lacas sfint a fost pictat Regele Carol. In prezent, pictura arata foarte bine. Calugarul care ne-a intimpinat ne-a spus ca a fost usor de mentinut pictura intrucit schitul se afla in creierii muntilor si nu prea urca nimeni. Si daca totusi mai venea cite cineva, chipul lui Carol era acoperit de o icoana. Dupa toate probabilitatile, se pare ca acest schit este singurul din tara care poarta pictura Sfintului Ioan Evanghelistul si a locului in care a scris Apocalipsa.

„Clonarea -oribil, macabru si infricosator“

Calugarul care a stat cu noi de vorba a refuzat sa spuna cum se numeste, motivind ca nu e important acest lucru.

„Am auzit despre clonare. E un lucru oribil, macabru si infricosator. S-ar putea ca acest experiment sa ne coste pe toti. Dumnezeu a creat omul, iar singurul om perfect a fost Iisus. Daca cineva ne va distruge pe toti, acela nu va fi Dumnezeu, care iubeste oamenii si care si-a trimis fiul pentru a-i izbavi de pacate, ci oamenii. Omenirea se poate autodistruge mergind pe calea pierzaniei, pentru ca in cele mai multe cazuri stiinta si cercetarea nu au mers pe calea cea buna. In loc sa cerceteze spre in sus, spre Dumnezeu, spre bine, spre ceea ce ar fi putut crea avantaje omului, a cercetat in jos, inspre pieire. N-a cercetat partea buna a lucrurilor, crearea, ci partea rea a lucrurilor, distrugerea. Nimeni nu va sti cind va veni sfirsitul, insa oamenii nu ar trebui sa se sperie de moarte. Ar trebui sa traiasca in fiecare zi cu gindul ca miine vor trece in viata vesnica. Nu exista moarte vesnica. De aceasta se sperie doar oamenii fara viziuni largi, doar oamenii care cred ca viata inseamna a minca, a iubi si a te destrabala. Viata e mult mai mult decit atit, dar pentru asta oamenii trebuie sa gindeasca un pic mai mult, sa nu se mai lase prada patimilor“.

Uneori, omul il depaseste si pe dracu’ in a face rele

Calugarul spune ca omul il poate surclasa pina si pe dracu’.

„Sa stiti ca uneori mintea tulburata a omului il minuneaza si pe dracu’ in ceea ce priveste facerea de rau. Intr-o zi, la o manastire ajunge o familie, iar staretul acestei manastiri ii aduna pe toti calugarii si le cere ca trei zile sa posteasca si sa se roage pentru familia necajita care ajunsese la ei. Prima zi toti au facut conform discutiilor. A doua zi, la fel. A treia zi, cind staretul se plimba prin curtea manastirii, vede coji de oua si se ingrozeste. Intra in chilia unui calugar mai tinar si il surprinde pe acesta cu un ou in mina si il intreaba: „Ce ai facut?“. Calugarul ii raspunde ca nu a mai rezistat. Atunci, staretul il intreaba: „Bine, si cum ai fiert oul?“ Calugarul ii raspunde ca l-a tinut la lumina luminarii. Staretul il intreaba: „Si cum de ti-a venit asemenea idee?“ Calugarul ii raspunde: „Nu stiu! Dracul m-a invatat!“, iar dracul care se afla incolacit pe soba zise „Nu-i adevarat. Nici mie nu mi-ar fi trecut asa ceva prin cap.

Cum va fi anul viitor? Va fi asa cum vor fi si oamenii. Vor fi oameni mai buni, si anul va fi mai bun, pentru ca binele se afla in fiecare dintre noi. Fiti mai optimisti, fiti mai plini de viata, dar smeriti si cu frica lui Dumnezeu si-o sa va mearga mult mai bine. Ginditi-va ca miine fiecare dintre voi poate sa treaca in viata vesnica. Si ce va ramine dupa voi? Daca ati insamintat ura, va ramine ura, daca ati insamintat bunatate, va ramine bunatate. Propuneti-va ca, incepind cu 1 ianuarie, sa fiti mai blinzi cu apropiatii vostri, mai darnici si mai intelegatori. Sa nu fiti ranchiunosi. Ce va spun acum nu sint vorbe desarte. Incercati si veti vedea cit de bine va veti simti si cit de bine va fi. Dumnezeu sa va ajute. Dumnezeu sa fie cu voi. De altfel, Dumnezeu se afla cu fiecare dintre voi. De voi depinde daca il primiti sau daca ii intoarceti spatele. Iertati, faceti bine si va va merge cu siguranta bine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS