Daca intrebi de conflictul dintre Maria Nicu si familia Kaitar, orice locuitor din Bechet o sa iti zimbeasca si o sa iti raspunda vag: „Domnule, acolo e ceva in neregula… Stiti cum e, prea multe discutii si nici nu mai stii cine are dreptate, sau daca mai foloseste cuiva, la ceva, dreptatea!“.
Pina anul trecut, lucrurile au fost cit de cit normale, iar familia, macar in aparenta, era una normala: mama, Maria Nicu, vaduva de opt ani, statea la Bechet, iar fata ei, Elvira Kaitar, statea la Caracal cu sotul si cu una dintre cele doua fete. N-au impartit aceeasi casa niciodata, nici n-au dormit sub acelasi acoperis mai mult de citeva nopti. Asta nu ii impiedica insa sa fie o familie si chiar sa le fie dor unii de altii. Din toamna trecuta, de cind s-au mutat sub acelasi acoperis, viata lor s-a transformat intr-un calvar. Casa n-a mai fost incapatoare, masa nu le-a mai tihnit tuturor, iar insultele au tinut curind loc de „buna ziua“. Nici ei nu mai stiu cind s-a produs ruptura, cind ura si-a infipt coltii in inimile celor doua femei. Dusmance de neimpacat, de aproape un an trec una pe linga alta straine locuind in aceeasi casa, macinate de orgoliu si de greselile din trecut, de care nu se pot desprinde. Discordia le-a macinat nervii si le-a impins barbatii sa ia calea instantei: scandaluri, dosare penale, amenintari, injurii, toate astea pentru ca nu s-a gasit loc, in aceeasi curte pentru doua femei, mama si fiica.
„Fata mea m-a dat afara din casa!“
„Nu mai vreau sa aud de ea! El, barbatu-sau, dupa avere a venit, ca o lasase acum citiva ani singura cu doi copii, dar am vazut ca sint amindoi la fel! Eu nu mai pot trai asa, ori ei, ori eu! Sa plece, ca nu putem trai impreuna! Sa se duca la casa lor! Afar’ sa se duca! V-ati incruci ce zestre i-am dat fetii asteia si cit am ajutat-o, si tot nu i-a ajuns! Acuma vrea sa ma faca ea pe mine de ris, sa imi faca circ pe la poarta sa ne stie tot satul si sa imi zica mie, mama ei, ca eu sint curva?!“, isi plingea Maria Nicu, batrinetea intinata de lipsa de respect a fiicei.
N-are ochi sa il vada pe ginere; de fapt, in ochii femeii, el poarta raspunderea morala pentru faptul ca, la batrinete, ea a ajuns sa stea cu lacate la usi si cu frica in sin.
„Am schimbat trei lacate pina acum, asta nu e viata, sa stai baricadat in casa la tine, fiecare cu bucataria lui, cu viata lui. Sa poftesc eu la ce miroase de la ea! M-au acuzat ca le-am furat bani, ca as fi sarit la bataie, ca i-am dat afara din casa, eu, tot pe mine ma scoate vinovata, cind de fapt ea m-a alungat pe mine din casa mea!“, isi descrie femeia viata sub acelasi acoperis cu fata ei.
Iarna anului 2001 a petrecut-o la bloc, in locuinta lui Mihai Buhusi, chiriasul si prietenul ei, cel care a ajutat-o sa se descurce cu toate problemele vaduviei si nu o data a scapat-o de furia familiei.
„N-aveam lemne, ma lasasera si fara lumina, cum era sa stau singura acolo?!“, explica femeia motivele plecarii la locuinta concubinului. Desi nici unul nu accepta ideea de „concubinaj“, preferind mai degraba termenul de „prietenie“, in procesele – verbale pe care politistii din Bechet le-au intocmit in urma scandalurilor repetate, Maria si Mihai figureaza ca fiind concubini.
„Mama a luat-o razna!“
„Femeie batrina, are 65 de ani si i-a dat totul pe mina omului ala! O prosteste acum, la batrinete, unu’ mai tinar decit ea! I-a placut sa umble! Cred ca de-aia a murit si tata… Ea imi zice mie <<hoata de la Corabia>> si <<curva din Caracal>>. Da’ nu stiu la ce i-a mai trebuit barbat la anii ei! Eu de aici nu plec! Tot ce e in curtea asta e facut de tata, nu de ea, si am si eu dreptul! O deranjeaza rau de tot ca nu stie daca eu mi-am facut sau nu acte cu barbatu-meu, dupa ce tot ea m-a pus sa ma despart. A luat-o razna de tot!“, spune cu obida Elvira Kaitar, fiica Mariei.
In toamna trecuta, femeia, trecuta de patruzeci de ani, s-a stabilit la tara, urmind cursul firesc al copiilor care, imbatrinind, isi stabilesc resedinta in casa parinteasca, lasind propriilor copii apartamentul de la oras. Numai ca nu s-a asteptat sa dea peste impotrivirea mamei si, mai ales, sa poarte un adevarat razboi al nervilor.
Conflictele dintre cele doua femei nu i-au lasat indiferenti nici pe cei doi barbati, adevarati cavaleri care au pornit cu foc o cruciada care nu e a lor. Nici unul nu are nici un drept legal asupra vreunui bun material din intreaga gospodarie, nici unul nu poate demonstra in fata vreunei instante ca imparte drepturile si obligatiile matrimoniale cu femeia de linga el. Si totusi, imputerniciti de „sotii“, ei se prezinta la judecati, fac demersuri si reclamatii. Se banuiesc unul pe altul de trafic de influenta, se acuza reciproc de rea – credinta, calomnie, marturie mincinoasa si ultraj.
„Induram ridicolul strazii! Au bulversat IJP-ul, Parchetul! Buhusi vrea imbogatire fara justa cauza (!)“, spune justitiar Marcel Kaitar. „Au mincat-o pe femeia asta! Ei or sa o omoare! Eu o ajut ca prieten, ca mi-e mila de ea“, spune in replica Mihai Buhusi.
Sfirsit
Pina se va lamuri situatia juridica a averii cu pricina, cele doua femei se vor ignora reciproc, iar barbatii lor vor continua sa se prezinte la judecati. Si una, si alta trage spuza pe turta ei, agatindu-se cu toata puterea de drepturile de mostenitor, drepturi pe care instanta inca nu le-a stabilit. Se razboiesc pentru o curte cu doua case, doua iesiri la strada si nici un gard care sa le delimiteze teritoriul. Si fiecare vrea totul sau nimic!
Anul trecut, de Craciun, dupa o repriza de certuri si injurii, fiecare a trait spiritul Sfintei Sarbatori la el „acasa“. Nu le despart decit doi metri de curte, citiva pasi pe care nici una dintre femei nu s-a incumetat sa ii parcurga. Nici una n-a avut gindul bun sa faca pasul impacarii, sa treaca peste prapastia urii care le-a invrajbit definitiv.
Anul acesta, se pare ca va fi la fel. Cel putin asa spun cele doua femei, mama si fiica, atit de suparate una pe alta, incit nici macar in fotografie nu au vrut sa stea alaturi! Nu asteapta decit sa le faca dreptate legea, uitind ca, uneori, legatura dintre o mama si o fiica e mai presus de legea oamenilor. Sau ca acela care este mai inteligent… cedeaza primul!
