22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevul Inel din Mirsani va fi pedepsit cu... ore la psiholog

Elevul Inel din Mirsani va fi pedepsit cu… ore la psiholog

• Procurorii au stabilit ca decesul lui Nelu Chirita a fost cauzat de loviturile primite de la Viorel Inel • Cu toate acestea, criminalul de 11 ani nu va putea fi pedepsit in nici un fel, intrucit nu exista pedepse pentru asemenea cazuri • Singurul lucru pe care l-ar putea face Comisia judeteana pentru protectia drepturilor copilului Dolj este sa-i puna la dispozitie lui Viorel Inel un psiholog pentru consiliere

Dosarul lui Viorel Inel, elevul de 11 ani, din Mirsani, care si-a omorit vineri in bataie un coleg de clasa, este aproape finalizat de procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj. In urma autopsiei, medicii legisti au constatat ca exista o legatura de cauzalitate, directa si neconditionata, intre decesul victimei Nelu Chirita, de 12 ani, si loviturile primite de acesta de la Viorel Inel. Pumnul primit de Nelu in timpla stinga i-a cauzat spargerea unor vase de singe care irigau creierul, orice interventie medicala fiind zadarnica.

Cum Viorel Inel nu are 14 ani, el nu va putea raspunde penal pentru infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Intr-o asemenea situatie, procurorii nu pot decit sa dispuna neinceperea urmaririi penale si sa trimita dosarul Comisiei judetene pentru protectia drepturilor copilului Dolj, in vederea luarii unor masuri specifice. Masuri care… nu prea exista.

„Practic, n-o sa putem lua nici o masura“

Impotriva minorilor cu virste sub 14 ani, care au savirsit fapte penale, OUG nr.26/1996 prevedea o serie de sanctiuni specifice: mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare sau intr-o institutie medicala specializata. Dar, printr-o decizie a Curtii Constitutionale din martie 1999, aceste sanctiuni au fost considerate neconstitutionale. Si asta n-ar fi tot.

„Teoretic, Comisia judeteana pentru protectia drepturilor copilului Dolj- in momentul in care va fi sesizata de Parchet- ar putea sa dispuna impotriva lui Viorel Inel fie plasamentul, fie incredintarea intr-un centru de plasament. Consider insa ca oricare din aceste masuri, care presupun indepartarea copilului de familie, ar putea avea efecte contrare. De aceea, practic, n-o sa putem lua nici o masura. Cel mai potrivit mi s-ar parea sa trimitem un psiholog si un asistent social care sa-i consilieze atit pe Viorel, cit si pe parintii sai, pentru a vedea daca nu cumva comportamentul agresiv al copilului a fost cauzat de parinti“, a precizat George Vila, purtatorul de cuvint al Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS