Minus14 grade Celsius – atit arata termometrele din Craiova de citeva zile. Pe un ger cumplit, care te patrunde pina la os si nu te lasa sa respiri, Elena Predoi sta asezata pe caldarim cu fetita ei si cerseste. Laura are numai sase luni. Amortita de frig, doarme in bratele mamei, oftind din cind in cind in spatele fularului din care nu i se vad nici ochii. Elena are 34 de ani. E sanatoasa la minte si la trup si cindva a si muncit. Acum spune ca nu mai are timp. Si, oricum, ar fi prea multa truda pentru bani prea putini. Mai bine sta in strada o ora, doua, stringe cit pentru o burta de mincare si pleaca. Metoda nu da gres; doar are un copil in brate si putini oameni pot ramine nepasatori in fata Laurei!…Povestea nu e noua. Zimbetul inghetat al micutei aminteste de Carmen, fetita despre care Gazeta de Sud scria saptamina trecuta in materialul „Sursa de venit – zimbetul unui copil de doi ani“.
Oamenilor de pe strada nu le vine sa creada. Privesc indelung la copilul de numai citeva luni tinut in brate de femeia ghemuita pe trotuar, isi ridica mai bine gulerul paltonului si isi indeasa virtos miinile in buzunare. Unii pentru a scoate bani, altii pentru a alunga fiorul care ii strabate in fata privelistii. „Ia-ti, femeie, copilul, si du-te acasa! Nu vezi ca e ger de-ti tiuie urechile si ti se lipesc narile!? Vrei sa va imbolnaviti si tu, si ala micu’, sa nu va mai vedeti vindecul?“.
Femeia nu da atentie vocii acuzatoare. Isi stringe mai bine copilul la piept si framinta intre degete iconita asezata alaturi. „Ce sa fac, sa mor de foame acasa? Nu stau mult. O ora, doua, pina adun destui bani sa cumpar de mincare pentru asta mica“, ingaima ea la mult timp dupa ce barbatul se departase, grabit.
La 54 de ani – „prea batrin ca sa munceasca“!
Elena are 34 de ani. Mai are trei copii cu primul sot.
I-a lasat in grija tatalui, dar din cind in cind se mai intereseaza de ei. Acum are alta familie, alt barbat si si-a facut si alt copil: pe Laura. Fetita de sase luni este frumoasa si sanatoasa. Cu obrajori dolofani, pentru ca mai este inca hranit la sin, copilul este cuminte si deja s-a obisnuit cu strada. Doarme toropit de ger si nu plinge decit foarte rar. De asta-vara o poarta maica-sa in brate si asteapta amindoua pe trotuar pina cind in chenarul icoanei asezata alaturi se aduna destui bani pentru o piine si o banana: masa lor pe o zi intreaga.
„Mai aduce si barbatu-meu bani, dar rar. Aduna fiare: mai o teava, mai o chiuveta ruginita, si le vinde pe citeva mii de lei. Dar in rest nu prea munceste, ca e batrin. Are 54 de ani. In noi e nadejdea“, spune senina Elena.
Femeia isi aduce aminte de vremurile cind lucra la o fabrica de covoare, ca tesatoare. Nu o ducea nici atunci ca pe roze, dar macar avea un salariu sigur. Acum nu o mai angajeaza nimeni si oricum trebuie sa stea acasa, cu copilul.
Femeia isi asaza mai bine picioarele sub ea, incercind sa le mai dezmorteasca. Da la o parte fularul care acopera toata fata micutei si zimbeste linistita. Copilul doarme. „Mai stau putin si plec. Parca totusi e prea frig astazi. Miine o fi mai bine“.
