12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocuinte sociale intr-o fosta cazarma

Locuinte sociale intr-o fosta cazarma

Trei familii din Tirgu Jiu stau in popota si birourile ofiterilor

Trei familii din Tirgu Jiu, foste chiriase ale unor case nationalizate, au primit de la primarie repartitii pentru niste locuinte mai putin obisnuite. Pentru ca nu au mai existat locuri libere in alta parte, cele trei familii se vor muta intr-o fosta cazarma.

Unitatea de radiolocatie de la Dragoieni – Tirgu Jiu a fost desfiintata in urma cu doi ani, iar printr-o hotarire de guvern, aceasta a trecut de curind in proprietatea primariei. Autoritatile locale au decis sa transforme spatiile in locuinte sociale, astfel ca primele familii care au primit repartitii vor ocupa birourile ofiterilor si popota. Oamenii au inceput deja sa-si aduca o parte dintre lucruri, pregatindu-se sa-si inceapa viata de cazarma.

Pe terenul acestei unitati, primaria intentioneaza sa amenajeze si o microferma care sa aprovizioneze cantina de ajutor social. Mina de lucru va fi asigurata de beneficiarii venitului minim garantat.

Loc de joaca pe platoul de instructie

In curtea unitatii au mai ramas foste adaposturi militare, buncare si centrala telefonica. Apa potabila este scoasa dintr-un bazin subteran. Copiii care se vor muta la cazarma au la dispozitie fostul platou de instructie, care poate fi transformat in teren de joaca.

Dumitru Girlea are 57 de ani, este pensionar si a locuit toata viata intr-o casa nationalizata. Imobilul a fost revendicat de fostul proprietar, astfel incit cele sase familii care au stat in casa au fost nevoite sa plece.

„Nu am avut unde sa ma duc. Cei de la primarie mi-au spus ca nu pot sa-mi dea locuinta in alta parte. Am acceptat si aici. E cam izolat. Prima locuinta e la un kilometru. De jur imprejur e numai cimp. Decit intr-o camera de camin pentru nefamilisti, mai bine aici. Iarna o sa fie mai greu. De la soseaua principala trebuie sa urcam un kilometru pe deal ca sa ajungem la unitate. Eu si sotia vom locui in popota, iar fiica mea si fiul ei au primit camere in cladirea de birouri. O sa mai vina o familie acolo. Deocamdata, nu ne-am mutat“.

Cei care locuiesc aici au apa si curent electric, dar nu au gaze si nici incalzire termica. Desi toate cladirile au calorifere, acestea nu folosesc la nimic intrucit centrala termica nu mai functioneaza. Oamenii vor fi nevoiti sa-si faca rost de lemne pentru iarna. Ei se vor muta definitiv in cazarma in cursul acestei saptamini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS