Poporul preafericit

Cel mai mare investitor din lume, calic de origine, se intorcea in tara dupa o absenta de douazeci de ani. De la sosirea pe pamintul proaspat ud de singele stramosilor, al patriei, a fost intimpinat de un alai pestrit, care l-a primit, dupa obiceiul traditional, cu piine si sare, si i-a urat bun venit.

– Bine ati venit, stimate domnule Strabunu, ne bucuram ca tocmai ati sosit in Calicia. Cu ce ginduri ati revenit in tara?

– Am revenit cu gindul sa fac toti calicii fericiti.

– Aceasta este o veste extraordinara. Cum veti realiza aceasta minune ?

– Simplu. Orice cetatean calic poate sa mi se adreseze direct, solicitind, fara nici o garantie, o suma de bani, ajungind pina la un miliard de dolari. Cu acesti bani, orice calic poate incepe o afacere personala. Poate infiinta o scoala, un teatru, o fabrica, o banca, o padure, o plantatie.

– Stimate domnule Strabunu, planul dumneavoastra este extraordinar. Totusi, nu va este teama de riscuri?

– Am luat in calcul toate riscurile. De fapt, eu nu risc niciodata nimic.

– Va uram mult succes in afacere.

Domnul Strabunu infiinta de a doua zi societatea „Viitorul Roz al Caliciei“. Aici, fiecare solicitant primea gratuit miliardul de dolari. Nu se semna nici un angajament. Nu se obliga nimeni la nimic. In citeva luni, toti calicii erau fericiti. Toti zimbeau pe strada, desi in majoritatea timpului dormeau linistiti, importind din lumea larga toate cele necesare traiului. Dobinzile obtinute de pe urma miliardelor depuse in banca le asigurau nu numai belsugul, ci intreaga fericire necesara traiului.

Totusi, dupa putin timp, s-a ajuns la o situatie bizara: nimeni nu era, la drept vorbind, fericit. Asa ca domnul Strabunu a fost interpelat in toate mijloacele audiovizuale.

– Aveti perfecta dreptate, a spus acesta. Vina imi apartine in intregime. Am creat o lume in care nu pierde si nu cistiga nimeni. Pur si simplu, toata lumea a fost fericita pentru ca se simtea bine. Iata ca nu este bine. Este momentul sa platesc putina nefericire. Va rog sa aveti incredere in mine.

Din acea zi, in spitale apareau doctori care – desi erau miliardari in dolari – le cereau cu multa obraznicie pacientilor bani pentru tratamentele gratuite. In justitie, judecatorii se intreceau sa vinda dreptatea cui oferea mai mult la cintar. In politica, oameni de stat negociau pina la ultima centima prosperitatea personala, si vinzarea Caliciei. In afaceri, nimeni nu avea cuvint, doar dolari. In educatie, daca plateai, erai primul la orice concurs sau examen. Daca nu plateai, ramineai un simplu muritor cu un miliard de dolari. In sport, locurile fruntase erau cucerite anonim, numele cistigatorilor fiind vindute la licitatii, si acestea masluite. In fine, armata inventa dusmani in rindurile populatiei, si o teroriza.

Poate credeti ca toate acestea se intimplau cu adevarat. Eroare. Domnul Strabunu platea suplimentar, in miliarde de dolari, aceasta macabra si vie reprezentatie. Toti calicii jucau un teatru total, se murea pe viu, se suferea veridic, populatia gemea, dar era, in sfirsit, fericita, pentru ca – in orice moment – putea sa plateasca ce fel de viata ar fi dorit, dar nu o facea, prefera sa se patimeasca cumplit, si asta facea din viata fiecarui calic o viata de preafericit.

Ajungind un popor de patriarhi, si neputind sa cumpere toti calicii locul atit de dorit, locul in care traiesti din timpul vietii cel mai mare amar, poporul calic a ales in unanimitate ca rege o divinitate scuipata si crucificata, straina de neam.

In aceasta imparatie, regele traia, dar nu se vedea, in timp ce calicii traiau, dar nu se vedeau, si de s-ar fi vazut pe sine, nu s-ar fi recunoscut, atit jucau de bine, erau doar preafericiti, si multumeau regelui, si domnului Strabunu, pentru preafericita patriei luminoasa fericire…