In gospodaria familiei Enache, saracia isi arata coltii inca de la poarta. Gardul este stirb si citeva folii de tabla au fost transformate in podet, pentru a putea trece peste firul de apa care a sapat adinc in tina curtii, exact la intrare. In casa cu pereti diformi, subrezi de stau sa cada, locuiesc Nicoleta si Tudor Enache impreuna cu cele zece odrasle ale lor. Copiii se stiu pe nume, dar virsta de-abia si-o tine minte fiecare, dar unul altuia! Cu toate acestea, din zece, sapte copii merg la scoala. Desigur, alocatiile si, mai nou, cornul si laptele sint argumente hotaritoare pentru prezenta la scoala a celor mici!
Cind pasesti pragul casei din Ghercesti unde locuieste familia Enache, ai impresia ca in acea cocioaba fiecare om din sat si-a aruncat tot ce nu ii mai trebuia prin ograda: mormane de zdrente suprapuse pe scheletul a ceea ce odata a fost un pat, citeva scaune scilciate si o masa putreda. Cam atit se afla in cele doua „camere“, mai precis doua spatii inguste si intunecoase, cu peretii cenusii si tavan aplecat primejdios de mult, mai ales la intrarea in pod.
Cei zece copii Enache misuna in acest spatiu, impiedicindu-se unii pe altii, calcindu-se, impingindu-se si, in final, cuibarindu-se in vreun ungher, printre haine si paturi mincate de molii si soareci. Si totusi, cind vreun strain le calca pragul se fac nevazuti cu totii, ascunsi in cele mai nebanuite locuri.
Numai Aurora, care are 13 ani, ramine „la inaintare“ si, daca vede ca e vorba de om bun, incepe sa-i scoata, unul cite unul, de dupa usa, de sub masa sau din pod.
Sfiosi si muti de rusine, cei mici se dovedesc a fi in schimb frumosi. Asta daca ai rabdare sa le ghicesti albul pielii si stralucirea ochilor sub spoiala capatata dupa atita hirjoneala prin curte.
„Doamna invatatoare, fratii mei nu au putut veni pentru ca nu au in ce sa se incalte“
In afara de Aurora, mai sint doi frati mari care, de cele mai multe ori, isi omoara timpul pe la scoala. E buna invatatura, dar parca si mai bune sint cornul si bucatica de brinza topita, recompensa pentru constiinciozitatea cu care frecventeaza scoala! In familia Enache sint de fapt sapte copii care au virsta scolara. Dar cu totii merg la cursuri numai pe timp de vara, pentru ca atunci pot sa mearga desculti si invatatoarea le trece cu vederea talpaile goale, ca-i stie tot satul de saraci. Dar trimestrul acesta, ca in fiecare toamna, in prima zi de scoala, Dan, unul dintre fratii cei mari, a trebuit sa mearga la directoare si sa isi ceara scuze ca fratii lui nu au putut veni:
„Doamna invatatoare, fratii mei nu au putut veni pentru ca nu au in ce sa se incalte. Se dusa mama prin sat sa vada daca le face rost de niste pantofi cu imprumut, dar nu stiu daca o sa reuseasca…“, spune baiatul cu tristete.
Pina la urma, fratii tot au venit, desculti, in papuci de cauciuc sau cum s-a nimerit, pentru ca directoarea scolii, cunoscindu-le situatia, le spusese sa vina oricum, sa-si ia macar cornul si brinza topita.
Molfaind cu pofta din merindele aduse de la scoala, pe care le-au impartit cu ceilalti fratiori, prea mici inca pentru a merge la scoala, fratii Enache au uitat si de lipsa incaltarilor, si de frigul care a inceput sa le patrunda in oase. Si gindul ca in fiecare zi vor avea parte de asemenea „bunataturi“ parca ii face sa treaca mai usor peste anotimpurile vitrege. „Numai daca ar face mama rost de ghete pentru toti…“, ingaima unul dintre micuti,inghitind nemestecata imbucatura luata din cornul proaspat.
