Oamenii sufera de saracie
La Galicea Mare, a doua comuna din Dolj, ca marime, oamenii sufera cel mai mult de saracie. Celelalte boli nu i-ar afecta foarte mult, daca Dumnezeu nu si-ar fi intors fata de la ei. Seceta de anul acesta i-a lasat fara provizii pentru iarna, fapt resimtit de fiecare satean, indiferent de functie. Tot seceta a schimbat si calitatile apei, care i-a imbolnavit pe galiceni. Oameni cuminti, dar fara cultura generala, dupa cum declara una dintre doctoritele comunei, galicenii sint afectati de mentalitatea invechita si de lipsa de informatie. Asa s-a ajuns in situatia ca fete de 16 ani sa devina mame, in defavoare invataturii, la care cei mai multi copii renunta dupa opt clase. Nu problemele de fiecare zi cu Casa Asigurarilor de Sanatate reprezinta grija principala a medicilor din Galicea Mare. Ci problema saraciei oamenilor. Pentru ca ea, saracia, a deschis rani care se vindeca greu si care dor „din suflet pina in calciie“.
In loc de ploaie
La iesirea din Galicea Mare, o minipiata pe marginea drumului: legume de sezon si pepeni verzi si galbeni. Oamenii sint indrazneti, nu te lasa sa treci fara sa nu iti atraga atentia asupra marfii lor, abia culeasa din cimp. Majoritatea au afacerea de familie: unii stau la vinzare, altii se ingrijesc de recolta. Seceta i-a cam chinuit anul acesta; ca sa nu munceasca in zadar si sa vada cum li se usuca legumele pe cimp, multi au fost nevoiti sa care apa cu galeata, sute de metri, ca sa ude cite un rasad. Maria Cerga mai uda si acum, ca inca nu a trecut vremea legumelor si nici ploile nu s-au dovedit prea rodnice.
Cu o floare nu se face primavara, dar cu o gradina…
In curtea Primariei Galicea Mare, se afla o minunata gradina de flori. Iubitori de frumos, functionarii institutiei s-au ingrijit de plantarea rasadurilor, pe care le uda in fiecare zi tanti Eugenia, femeia de serviciu. Aproape nemuritoare, florile stau inflorite de primavara, pina toamna tirziu. Ideal ca loc de relaxare, micul parculet este pazit cu „strasnicie“ de jucausul Max, de care nici unul dintre vizitatori nu scapa… nemirosit. Pentru sezonul urmator, gradina se va imbogati cu alte rasaduri, pe care viceprimarul s-a angajat sa le obtina de la un cunoscut, un alt impatimit al plantelor.
O idee buna si un an rau
O fi ea Galicea Mare comuna… mare, dar cum saracia pare a fi la ea acasa, iar autoritatile dau ajutoare banesti de sute de milioane de lei pe luna, oamenii s-au gindit sa faca ceva sa scape de saracie. Iar cum omul sarac si de rind nu se poate imbogati decit prin munca, ei s-au gindit sa ingrijeasca de viile nobile ale IAS Giubega, aflate pe raza comunei lor. Conducerea IAS-ului nu a avut nimic impotriva, via dadea semne ca va merge bine anul acesta, daca nu venea pirdalnica de seceta sa loveasca si in struguri, si in planurile oamenilor. Care au ramas doar cu intentiile si cu planurile pentru la anul. „Ne-a luat-o seceta inainte“, au spus cu naduf oamenii, suparati ca n-au avut ce munci si nu s-au ales cu nimic.
Masa discutiilor
Asa au numit mai in gluma, mai in serios, oamenii din Galicea Mare locul unde se aduna sa dezbata problemele si sa schimbe noutatile. Nu departe de centrul comunei, din citiva copaci prea batrini ca sa mai fie lasati sa faca umbra pamintului, autoritatile locale au amenajat un loc de taifas. Si daca nu participi la discutii, poti sa privesti de pe margine! „Am fost asta primavara la greci si la ei am vazut chestia asta si o infiintaram si noi aicea. Am taiat citiva copaci si… oamenii sint multumiti ca au unde se aduna sa mai stea de vorba“, explica viceprimarul Florel Catana. Citeva bancute tricolore le asigura privitorilor un loc bun de unde pot auzi si vedea ce se intimpla la discutiile colective. Scaunele, amenajate din trunchiuri de copac, sint destul de incapatoare pentru doua persoane. Cit despre datul cu pumnul in masa… nimeni nu s-a aventurat!
Calamitate naturala cu bita si clop
Anul acesta, dupa seceta pirjolitoare, au venit prea multe ploi si s-a ales praful de recoltele galicenilor. Si daca a mai scapat ceva dupa potop, a mai venit o calamitate, de data asta strict legata de factorul uman: ciobanii! „Domnule, tot au distrus cu oile lor!“, se pling satenii. Dupa ce au terminat cu izlazul, „potopul“ a trecut prin viile oamenilor de nu s-a ales taranul cu nimic, „amaritul de griu“ a cazut si el prada oilor, iar ciobanii s-au ales cu amenzi. Unele mari, de vreo citeva zeci de milioane de lei, dar ce folos, ca tot nu s-au potolit. Nici faptul ca li s-au confiscat oile de citeva ori nu i-a linistit pe buclucasii ciobani (vreo 60 la numar), care au speriat o comuna intreaga. „O sa punem paza, ca n-avem incotro“, au explicat edilii. Oricum, de cind cu exportul de ciobani, plecati la munca prin Europa, lucrurile parca s-au mai potolit. „Se cauta, domnule, ciobanii acuma… asta e! Dupa ce am dat olimpicii, acum dam si ciobanii“, explicau autoritatile din comuna.
