Nea Fanica din Geblesti

Urcase greu pina la primarie, abia mai sufla cind trecu de poarta. Ajuns in curte, nea Fanica se sprijini in baston si-si sterse fruntea cu mineca. „Greu, al dracu’, cu tineretea asta de-a doua!“, zise spre un barbat pirpiriu ce sta in poarta si isi pieptana mustata cu degetele.

„Ce faci, nea Fanica, batusi atita cale de la Geblesti? Cu ce treaba pe la primarie?“ Nea Fanica se trase linga om ca sa-i raspunda. „Uite ca trebui sa vin. Am o vorba sa-i spun primarului cu pamintul asta de l-am muncit. Mai mare rusinea: sa nu scot eu nimic de pe el?“.

Batrinul e suparat. Venise la primarie sa vorbeasca si el de pasul lui. Pusese si el porumb, griu, cu gind ca are ce scoate pe masa la iarna. Dar vremea asta, cu capriciile ei, l-a dat peste cap. La anii lui nu credea ca o sa-l mai sperie ceva.

„N-am multi, vreo 84. Cirja asta e batrina ca si mine. Parca m-am insurat cu ea…“, zice Fanica, mingiind lemnul noduros al bastonului.

Daca te uiti la el, n-ai zice ca l-au ajuns anii din urma. Se tine inca bine pe picioare, sta drept, tantos, cu pieptul inainte si cu privirea ascutita. Mare crai a fost la viata lui, il lauda lumea. Nici nea Fanica nu se rusineaza de tineretea lui: „Am fost benzinar, am lucrat la toate statiile. Era bine, ca eram tinar, ciubucu’ mergea, aveam gagici multe…“.

Ca oricare, Fanica s-a insurat si el cind i-a venit sorocul. L-au plins fecioarele si femeile maritate, dar nimeni si nimic nu-l mai putea salva: se indragostise de cea mai mindra dintre ele si o luase de nevasta. A avut casa frumoasa cu ea, fericita si indestulata.

„Cind lucram la mina, luam 31 de sute. Bagam mina in buzunarul sting – luam cinci lei. Bagam in astalalt – gaseam doi. Faceam sapte lei? Faceam! Da’ acu, ce gasesc – nimic! “

Vremurile s-au schimbat si, vrind-nevrind, s-a schimbat si viata lui nea Fanica. Au crescut copiii, s-au insurat, au plecat. El a ramas aici, n-a vrut sa plece dupa ei, in Italia sau Germania. „Ici mi-e bine, in namol, face bine la reumatism“, ride Fanica singur. Bani nu mai are, caci de muncit nu mai poate. Acum asteapta o data pe luna sa-i vina pensia. Poate ii mai aduce postasul si o vedere de la copii.

„Si zici ca ai treaba cu primarul? Nu poate, ca e in sedinta“. Nea Fanica se scarpina dupa ureche si mormai ceva. „Bine, atunci o sa vin altadata… Acu’ plec…dau pe la tata Lica, la birt, sa… citesc o carte…“ Apuca apoi bastonul de minerul noduros si o lua incet la vale, spre Geblesti…