36.2 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateZece asociatii de proprietari din Slatina vor ramine „pe uscat“

Zece asociatii de proprietari din Slatina vor ramine „pe uscat“

Regia municipala de apa din Slatina, SC ACETI SA, va trece de luni, 22 iulie, la debransarea de la reteaua de apa a orasului a asociatiilor de proprietari rau-platnice. In urma cu aproximativ o luna, desi avea de recuperat datorii de peste 40 de miliarde de lei de la toate asociatiile de proprietari din municipiu, ACETI le-a acordat totusi un ragaz pentru a stringe banii. Termenul limita a expirat insa pe 15 iulie. Din cele 18 asociatii direct vizate, au mai ramas pe „lista neagra“ zece, adica circa 1.800 de apartamente, acestea avind un debit total de peste 15 miliarde de lei.

Inginerul Adrian Burea, seful Serviciului Vinzari-Productie din cadrul ACETI Slatina, a declarat ca masura debransarii va fi aplicata de luni ca ultima solutie pentru societate de a-si mai recupera din datorii de la cetatenii orasului. Totodata, sistarea apei potabile se pare ca este necesara si din cauza ca ACETI insasi este amenintata, la rindul ei, de catre furnizori, ca ar putea avea mari probleme daca nu isi va achita din datorii. Asociatiile de proprietari care vor ramine fara apa la robinete de saptamina viitoare sint cele cu numerele: 20, 24, 29, 38, 57, 74, 88, 95, 107 si AP bl. U. Trei asociatii conduc detasat in topul datornicilor la ACETI: AP 29, cu un debit de 3,6 miliarde de lei, AP 57 – 3,4 miliarde de lei si AP 24, cu 3,3 miliarde de lei. Regia municipala de apa va continua sa aplice aceasta masura si in cadrul celorlalte asociatii de proprietari care nu vor incepe sa-si plateasca din datoriile catre societate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS