Undeva, la marginea Craiovei, se afla zona numita Valea Sarpelui. Peste sinele de cale ferata, drumul colbuit si plin de hirtoape serpuieste printre case care te duc cu gindul la cel mai sarac sat din cea mai amarita comuna. Injghebate din te miri ce, cu garduri incropite din tinichele, cartoane si tot ce se gaseste prin groapa de gunoi din apropiere, camarutele carora cu greu le atribui numele de casa adapostesc printre cele mai nevoiase familii din Craiova. Aici locuiesc acei oameni pentru care saracia este ca o boala genetica, singurul lucru pe care vor putea sa-l lase mostenire plozilor care le umplu curtea.
Intr una dintre casele din paianta locuieste si familia Corneanu. Intr-o singura camera, strimta si joasa, cu un tavan care sta sa cada, traiesc inghesuiti Constantin si Mioara Corneanu, impreuna cu cei trei copii ai lor. Cei doi parinti se zbat ca micutii sa nu aiba copilaria intunecata de prea multe lipsuri, dar sfirsesc mereu prin a fi infrinti de realitate: a supravietui este pentru ei deja o victorie.
Se stie ca un rau nu vine niciodata singur si saracia parca atrage dupa ea toate relele din lume. Asa s-a intimplat cu baietelul cel mare al familiei Corneanu, care are cinci anisori si s-a nascut cu un handicap psihic. Cu toate acestea, el merge la o scoala ajutatoare unde invata atit cit poate percepe mintea lui cufundata in bezna. Si, de parca nu ar fi fost destul, acum citva timp s-a imbolnavit si mezina familiei, Carmen-Alexandra trebuind sa suporte o operatie dificila, desi nu are decit doua luni.
„Doctorii spun ca de la soareci i se trage. Avem atit de multi, intra prin toate gaurile, de trebuie sa stau mereu cu bita in mina, sa apar copiii. Eu trebaluiesc toata ziua, mai lipsesc cind ma duc dupa apa, ca trebuie sa merg la 500 de metri, cu carutul, pentru un bidon cu apa, si copilul mai ramine singur. O fi trecut vreun sobolan peste copil, nu ar fi prima oara cind se urca in patut, ca in 24 de ore s-a agravat boala. Eu m-am dus cu ea la spital pentru raceala si acolo mi-au spus ca are chist la caile respiratorii. A trebuit sa o opereze, saracuta“, spune cu glas tremurat mama copilului.
Numai Andreea, in virsta de trei ani, o fetita blonda cu ochi albastri, a scapat deocamdata de bolile saraciei.
Saraci, dar curati
Inainte ca sotul femeii sa isi gaseasca un serviciu, familia Corneanu o ducea si mai rau. Asa au si ajuns in casuta darapanata, care sta sa cada, in care locuiesc acum. Atunci plateau chirie, dar se mutau foarte des, pe masura ce banii se imputinau, cautind mereu gazde care le cereau sume mai mici.
Cind nu au mai avut bani, s-au mutat in Valea Sarpelui sau Valea Disperarii, cum ar trebui sa i se spuna mai degraba locului in care s-au aciuat: tavanul casei sta sa cada, desi l-au consolidat de nenumarate ori, in mijlocul tavanului, tinind loc de curent electric, sta agatat stingher un felinar, apa este la o distanta de 500 de metri si Mioara a batut poteci, mergind dupa citeva bidoane cu apa si de cite patru ori pe zi, atunci cind trebuie sa spele hainele copiilor.
Cu toate acestea, cei doi parinti se straduiesc ca odraslele sa fie macar curate si ingrijite, chiar daca matele le ghiortaie de foame. In camera saracacioasa in care locuieste familia domneste ordinea, iar sirmele care strabat curtea sint pline de hainutele proaspat spalate ale copiilor.
Cele doua milioane de lei pe care Constantin le aduce acasa sint garantia ca membrii familiei nu or sa moara de foame. Dar, in acelasi timp, reprezinta certitudinea trista a unui viitor limitat si intunecat, mai ales pentru cei trei micuti.
Deplasindu-se la fata locului, viceprimarul Antonie Solomon le-a promis sotilor Corneanu ca in scurt timp vor avea macar curent electric. Si daca soarta le va suride, in toamna acestui an vor putea beneficia de una dintre locuintele sociale oferite de primarie. Daca nu, Dumnezeu cu mila!
