Familiile tinere robotesc toata viata in speranta ca macar copiii lor vor avea un trai mai bun decit au avut ele. Inainte, lucrurile erau mai simple. Barbatul primea zestrea femeii pe care o lua la casa parintilor lui, unde locuiau pina erau in stare sa-si construiasca o casa. Copiii apareau repede, iar tinerii parinti abia daca aveau timp sa-i numere seara la culcare sa vada daca nu lipseste careva. In afara de nunti si inmormintari, viata se depana intre un arat si un taiat de coceni. Pina ieseau la hora in sat, fetele si baietii nu se deosebeau ca purtau camasi lungi si umblau desculti. Dupa felul cum aratau casele in sat stiai cam cite pogoane de pamint are fiecare. Ai cu pamint putin aveau case de paianta si munceau in parte pe la cei ajunsi. Copiii lor doar printr-o minune puteau sa paraseasca satul si atunci doar daca fugeau de acasa, riscind sa fie dezmosteniti de batrini. Asa a facut si barbatul Mariei Oprisan din Poiana Mare, care in urma cu cincizeci si ceva de ani a pus ochii pe Marsilia si nu s-a oprit pina n-a calcat-o cu pasul.
Doar risul nu e totdeauna pe bani
La 81 de ani, Maria Oprisan isi duce viata de pe o zi pe alta si mai mult din mila vecinilor. Batrina are doi copii rostuiti in sat, dar la nici unul nu are un loc in care sa-si odihneasca batrinetea.
„Am doi copii pe care i-am crescut si nu am facut nici un fel de deosebire cit au fost la mine. Acum, nu am loc la niciunul din ei. Ai dracu, nu stiu decit sa ia de la mine, dar de dat nu dau nimic. De mine, de mult timp are grija Dandulea, adica Dracu, maica. Rideti, rideti ca doar risul nu este pe bani. Asta, al mic, Marcel, s-a procopsit cu o nevasta cu 20 de ani mai mare ca el. La nunta la baiatul cel mare am chemat-o pe nevasta asta a lui sa ma ajute ca era ma-sa cu barbatul meu frati. Imi era nepoata, de! Cine dracu credea ca o sa se imbirlige cu al mic care nu avea decit 16 ani si ea avea trei copii din prima casatorie si avea si cu 20 de ani mai mult ca el. Ce sa mai, e aproape de-o seama cu mine.
Cind m-am dus sa caut ceva prin casa pe la vecini am gasit-o pe ea, sa ma scuzati, imbirligata cu copilul meu. Am mai tinut eu in coarne cit am tinut, dar ce sa fac ca asta i-a facut repede o fata si lui Marcel. Buuuna fata ca si asta are un copil facut dupa remorci cu nu stie nici ea cine. Ce sa mai zic ca a venit la mine si mi-a farimat trei odai pe care le-a dus la ei acasa si eu am mai ramas cu astea doua. Mi-au zis ca ma ia la ei, dar acum asta care-mi e nora si care e o tira mai mica ca mine nici nu vrea sa auda de mine.
Babele nu mai au nici un drept. Drepturi au doar cei mai tineri. Imi vine sa rid ca ea nu se vede ca e tot baba si toata tineretea a fost cam ceaura. Ete, stau si ma gindesc cum l-a prostit pe fiul meu, Marcel. Cind a vazut al mare ca al mic a farimat odaile a venit si el si, din ale doua odai ramase, mi-a inchis una de nici nu am unde mai pune toalele de inmormintare. Nu am nici o putere!“
Dupa ce a venit din Marsilia s-a facut curelar
Baba Maria se plinge ca nu mai vede si nu-i mai calca batatura nici unul din copii. Cele doua pogoane de pamint sint nemuncite, gradina nearata si nesemanata, iar pensia din ce in ce mai mica.
„Am doar 130.000 de lei pensie de la CAP ca barbatul meu, timpitul, a luat zilele mele si le-a trecut la el. El se credea destept ca apucase in tinerete sa fuga pina la Marsilia, in Franta. Cind a venit inapoi m-a gasit pe mine si m-a luat. Pe urma ne-am dus la colectiv si el facea hamuri pentru cai, iar eu munceam de ma speteam la cimp.
Daca era bine cu fetele de la contabilitate, a vorbit cu ele si mai toate zilele de munca care le-am facut eu i le-a trecut lui. Cind sa ies la pensie, mi-au spus ca ce ma mai supar ca zilele sint in familie. Eu ce dracu mai era sa fac daca el a fost timpit. Daca stiam ca se prapadeste inaintea mea poate mai umblam, dar asa… Am ramas eu cu anii mei ca nu se mai termina o data sa ma scap! Ce sa fac eu cu astia doi ca la nurori nici nu ma gindesc. As da ce mai este aici unuia care nu are unde sa-si tina masinile, dar nu pot ca am auzit ca cica vin si ei la partea lor dupa tata. De mine nu vor sa aiba grija, de vindut nu pot. De ce macar nu m-o lua Dumnezeu?“
Mama Maria, cum ii spun vecinii, a ramas la poarta uitindu-se in lungul liniei de pe care astepta un suflet milos cu o farfurie de mincare ca sa fie sigura ca a mai inselat o zi din viata ce i-a devenit o povara.
