Nici un satean din comuna Robanesti nu l-a vazut vreodata pe nea Ilie mincind altceva decit piine goala. E drept ca batrinul e sarac lipit pamintului si singura lui avere sint trei pogoane de pamint, un ciine costeliv si o cocioaba impinzita de paianjeni, dar lumea spune ca stomacul lui nea Ilie nici nu mai suporta altceva si a devenit mofturos din cale afara. Nici blidul cu ciorba dat de mila nu il mai primeste: „Ce sa fac, mai, sa maninc spalaturile tale?!!“, spune batrinul posac. In fiecare zi, cu caciula de blana trasa pina peste ochi, fie iarna, fie vara, mosneagul isi tiraste bocancii dezlipiti si sui pe drumul catre magazin. Nimeni nu il intreaba unde se duce, pentru ca raspunsul este invariabil: „Ete, sa-mi cumpar niste piine…“, se rasteste batrinul de sub caciula, pastrind inca in barba incilcita firimiturile ultimei mese.
Dan Ilie are 81 de ani si nu a fost insurat niciodata. Unii, mai glumeti, spun ca de asta a si dus-o asa de mult. Lumea ii plinge de mila, dar citeodata se mai si inversuneaza impotriva lui: „Cum o fi ajuns pina la virsta asta, trait in mizerie si numai cu piine, nu stiu, ca altul, crescut in puf si imbuibat cu toate bunatatile, se imbolnaveste, face o data hic si moare. Si nici macar nu e bolnav mosul…“, comenteaza invidiosii cind trece batrinul pe ulita. In urma cu 20 de ani, nea Ilie avea si el o casuta mai rasarita, dar l-a mutat primaria in casa de acum, ca sa faca scoala. Treptat, anii i-au impovarat si pe nea Ilie, si caminul lui care a ajuns o cocioaba jalnica, fara geamuri, plina de paianjeni. Linga unul dintre peretii carora nu li se mai ghiceste de mult culoarea, acoperiti cu un strat gros de mizerie si pinze de paianjen, mosul si-a incropit un culcus din zdrente, pe care doarme impreuna cu devotatul lui ciine.
Nopti calde la primarie
Animalul nu isi maninca niciodata portia de piine decit din mina stapinului sau. S-a obisnuit cu batrinul si ii cunoaste toate toanele si gesturile. Cind nea Ilie pleaca sa isi cumpere piine, mergind cu pasi marunti, dulaul se aseaza la soare, linga vreo poarta, si se odihneste, stiind ca are timp berechet sa isi ajunga stapinul din urma. „Cum il cheama pe ciine, nea Ilie?!“, intreaba lumea de pe drum. „Ciine il cheama, ba, cum sa il cheme!“, raspunde mosneagul fara sa se opreasca. Batrinul este cunoscut ca hitru si tot timpul strecoara cite o ironie in ce spune. „I-am zis in gluma sa imi dea mie pogoanele de pamint si il tin in schimb numai cu cozonac. Imi zice: <<Ehe, esti dibaci, primare, dar pamintul nu il dau!>>, povesteste primarul Romica Nitu. Primarului i s-a facut mila de el si l-a lasat sa doarma pe nea Ilie citeva ierni in primarie, de se dusese vorba ca la Robanesti exista un primar de ziua si altul de noapte: „Nu avea unde sa faca focul pe gerurile alea. In casa aia nu s-a mai facut focul de vreo 15 ani, cred. Am zis sa nu moara de frig si noaptea il lasam sa doarma in biroul meu. Acum i-am dat ajutor social. Cu legea asta noua ia cam 500.000 de lei. Ii ajung. Daca nu vrea sa manince altceva decit piine…“. „Luati-l, domne’, si duce-ti-l la azil. Daca nu il tineati dumneavoastra la caldura, murea de mult, domn’ primar…“, a intervenit printre uluci vecina lui nea Ilie.
Nimeni nu isi mai aduce aminte de cind Dan Ilie nu a mai schimbat meniul si nu a pus altceva in gura decit piine goala. In fiecare zi, batrinul isi cumpara de la magazin trei piini pe care le dramuieste sa ii ajunga lui si ciinelui roscat care il urmeaza oriunde se duce. „Ii dau si lui, da-l dracu’!“, il afuriseste mosul cu obida, indulcita putin cu afectiunea unei prietenii de lunga durata.
