Nu este durere mai mare pentru un parinte decit aceea ca propriul copil, pe care l-a crescut cu truda si cu sacrificii, sa devina mai tirziu o povara si sa ii amarasca batrinetile. Ion si Constantina Staicu, din Birza, comuna Valea Stanciului, au imbatrinit crescindu-si cei sase copii, care s-au raspindit apoi pe la casele lor, vazindu-si fiecare de viata lui. Mariana, una dintre fete, a plecat si ea, mai intii cu sotul, apoi, despartindu-se de el, a fugit cu un alt barbat la Grecesti, in aceeasi comuna. In urma si-a lasat cei trei baieti, povara mult prea grea pentru cei doi batrini care trebuie sa-i ingrijeasca si sa fie preocupati sa nu le lipseasca nimic. Intre timp, Mariana si-a facut dosar pentru ajutor social impreuna cu concubinul, se plinge la primarie ca primeste prea putini bani si isi viziteaza copiii numai pentru a-i pacali sa ii dea alocatiile. In casuta din Birza, doi bunici apasati de griji isi pling neputinta si se intreaba cu ce au gresit ca sa patimeasca asa.
Nu este zi in care, girbovit si cu ochii plecati in pamint, Ion Staicu sa nu strabata drumul pina la primarie, in speranta ca s-a rezolvat ceva cu cererea pentru ajutor social. Nepotii de acasa trebuie imbracati, hraniti, trimisi la scoala, iar pensiile de 450.000 de lei ale batrinilor nu sint indestulatoare nici pentru strictul necesar. De trei ani au ramas copiii in grija lui Ion si a Constantinei, si numai palmele lor batrine si muncite stiu cit s-au chinuit sa le puna pe masa o bucata de piine si sa ii imbrace cit sa nu le fie rusine sa iasa din casa. „E vai de batrinetile noastre, ca trebuie sa le pui ceva dinainte, sa-i trimiti curati la scoala, sa le mai dai si un pachet sa nu flaminzeasca… Avem patru pogoane de pamint, dar nu ne mai lasa oasele sa le muncim, sint pirloaga. Mama-sa nu le trimite nici un ban, si-a facut dosar de ajutor cu concubinu’, nu cu copiii ei. Taica-sau e pe la Orsova de ceva ani. Noi nu putem sa le facem dosar social, ca nu-i avem in crestere de la stat si cica au parinti. Vai de viata noastra, ca greu am trait mereu, si ne mai lovi si la batrinete napasta asta!“, a spus printre lacrimi nea Ion.
„Am, nu am, pot, nu pot, eu nu-i las!“
Mariana locuieste in aceeasi comuna, a schimbat numai Birza pe Grecesti. O singura data a mai venit pe la copiii ei de cind i-a parasit. In ziua in care la scoala s-au dat alocatiile, femeia a reusit sa il convinga pe Claudiu, baiatul mijlociu, sa ii dea banii, „ca imprumut“. Si dusa a fost. Tatal copiilor s-a mutat in Orsova imediat dupa ce s-a despartit de Mariana. Copiii nu mai stiu nimic de el si cind li se face dor vorbesc ore in sir despre ultima vizita pe care le-a facut-o de Craciun. „Vine de Pasti! Noua nu ne-a spus nimic, dar le-a zis unor vecini din deal ca vine…“, se agata Ionut cu speranta de citeva vorbe aruncate in vint. Ionut are opt ani si toata lumea ii spune Micu. „Doreste de ma-sa si de parinti, de se usuca! De-aia nu-i sta capul nici la invatatura, ca asa ne-a spus directoarea cind ne-a chemat la scoala“, sopteste bunica baiatului cind acesta nu era atent.
Cel mai mare dintre copii are 16 ani. Utu, cum ii spun fratii, intelege cel mai bine situatia si din aceasta cauza duce cel mai putin dorul parintilor: „Au facut puscarie amindoi. Au avut un apartament si l-au vindut de mai multe ori pina i-au prins. Tata a stat doi ani inchis, mama numai sase luni“, povesteste baiatul incruntat.
Oricit le-ar fi de greu, batrinii sint hotariti sa isi duca povara pina la capat. „Imi dau si viata pentru ei. Am, nu am, pot, nu pot, eu nu-i las! Nu ma duc la nimenea cu sacul, nici cu ciurul si daca m-am descurcat e pentru ca n-am dat bucatele din batatura. Am tinut de ele, n-am vindut nici un pic de faina sau malai si asta le-am pus pe masa: o turta si o ciorba de urzici“, a spus Constantina oftind.
Primaria din Valea Stanciului intentioneaza sa se adreseze Directiei pentru Protectia Copilului pentru ca baietii sa treaca sub ingrijirea celor doi batrini si sa poata primi astfel ajutor social.
