22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectori cu salarii de zeci de milioane de lei

Directori cu salarii de zeci de milioane de lei

La aceste sume se adauga sporurile si indemnizatiile de membri in Consiliile de Administratie

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Mehedinti a dat publicitatii rezultatul controlului efectuat la societatile de gospodarire comunala din judetul Mehedinti. Verificarile au fost solicitate de Prefectura si Consiliul Judetean Mehedinti si au vizat modul de furnizare a agentului termic, activitatea financiara a acestor unitati si solutii de imbunatatire a situatiei existente. Asa cum era de asteptat, raportul a confirmat salariile mari ale directorilor acestor societati si faptul ca pierderile din retea se regasesc in facturile locatarilor.

In urma numeroaselor sesizari venite din partea populatiei judetului, prefectul de Mehedinti, Dan Trancota, a solicitat formarea unei comisii de control, care sa verifice activitatea RA LOTUS si SECOM SA, ambele din Drobeta Turnu Severin, Societatii de Gospodarire Comunala Orsova, precum si a unitatilor similare din Baia de Arama, Strehaia si Vinju Mare. Reclamatiile beneficiarilor acestor servicii faceau referire, in special, la tarifele mari solicitate de societatile in cauza, in comparatie cu calitatea oferita. Cele mai grave probleme se regasesc in cazul societatilor RA LOTUS si SECOM SA. Termocentrala ROMAG Halinga – furnizorul primar de agent termic – produce apa supraincalzita care, prin pompare, ajunge in reteaua de transport la cele 70 de puncte termice administrate de RA LOTUS – furnizorul secundar de agent termic pentru Drobeta Turnu Severin. In ciuda repetatelor apeluri ale administratorilor de asociatii, care doreau ca RA LOTUS sa fie scoasa din acest circuit, iar furnizarea de agent termic sa fie facuta direct de catre ROMAG TERMO, nu s-a luat, pina in prezent, nici o masura. Mai mult, daca in cazul furnizorului primar se efectueaza o contorizare de 100% la plecare, in cazul RA LOTUS nu exista contorizare decit la punctele termice, nu si la punctele de distributie-asociatii de locatari si ceilalti consumatori. In plus, pierderile din retea sint suportate, in cazul RA LOTUS, de catre populatie, pe cind pierderile din reteaua termocentralei sint suportate de ROMAG TERMO.

Vrea, nu vrea, fiecare severinean plateste 15 mc de apa lunar

O situatie similara se regaseste si in cazul SECOM SA Drobeta Turnu Severin, unde exista aceeasi problema a contorizarii. Mai grav, aici nu exista o situatie a pierderilor din retea, in timp ce primaria a impus un consum pausal de apa rece de 15 mc de apa lunar, pentru fiecare cetatean. In ciuda acestor pierderi, ce se regasesc in facturile catre populatie, SECOM SA a inregistrat in 2001 un profit de peste un miliard de lei. „Nici nu are cum sa piarda si sa nu aiba profit, in conditiile in care pierderile sint inregistrate in factura catre beneficiar“, a declarat Petre Petrica, director la DGFP Mehedinti. In comparatie, consumul pausal a fost stabilit, in municipiul Orsova la numai sase mc de persoana. In ciuda serviciilor de proasta calitate pe care le presteaza si care sint platite de populatie cu bani multi, salariile directorilor acestor societati, aprobate in Consiliile de Administratie, ajung pina la citeva zeci de milioane de lei. Retributia lunara de incadrare a directorului de la RA LOTUS Drobeta Turnu Severin este de peste 22 de milioane de lei, salariul de incadrare al directorului SECOM SA, Iulian Berciu, este de 14,7 milioane de lei, iar salariul de incadrare al directorului ROMAG TERMO, Adrian Dobjanski, este de 25 de milioane de lei. La aceste sume se adauga sporuri, dar si indemnizatiile de 20% din salariul directorului general, pe care le mai primesc Ilie Rachieru si Iulian Berciu, in calitate de membri in Consiliile de Administratie ale unitatilor pe care le conduc. Raportul intocmit de Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti va fi trimis de catre Prefectura Mehedinti la guvern, impreuna cu propunerile corespunzatoare privind reglementarea situatiei de fapt. In speta, este vorba de alinierea salariilor directorilor acestor unitati in conformitate cu performantele obtinute, dar si de gasirea unor solutii privind eliminarea pierderilor din retelele de furnizare a apei sau agentului termic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS