O familie cu sase membri, care locuieste in cartierul de carton din Tirgu Jiu, are ca venituri doar alocatiile copiilor. Sint zece ani de cind membrii familiei Jitaru isi duc viata in conditii aspre, inghesuiti in doua camarute. De cind locuiesc aici, nu au beneficiat niciodata de caldura, singura sursa de incalzire fiind un resou. Pina in luna decembrie, Anton Jitaru a fost stilpul familiei, fiind angajat ca dulgher la Antrepriza de Constructii Hidroenergetice. Acum e somer. Sint aproximativ doua luni de cind cei sase membri ai familiei Jitaru se hranesc cu ce apuca. Ramona, de 15 ani, Catalin, de 14 ani, Daniel, de 18 ani, si Cosmina sint singurii din familia Jitaru care aduc bani in casa.
Cu toate ca sint imbracati modest, copiilor nu le este rusine sa se duca la scoala. „Desi colegii mei isi bat joc de mine din cauza hainutelor cu care ma imbrac, eu vreau cu orice pret sa invat carte. Poate acum sint batjocorita, dar sint convinsa ca peste ani o sa ajung si eu mare si atunci o sa-mi iau familia de aici si o sa traim si noi ca lumea“, a spus Ramona.
Cit timp Anton Jitaru a lucrat, familia sa ducea o viata mai usoara, dar, de cind a fost trecut in somaj tehnic, fiecare zi este un chin pentru ei. Anton a apelat la toate cunostintele pentru a-si gasi un loc de munca, dar nimeni nu l-a bagat in seama. „Cind lucram parca mai aveam si eu prieteni, dar acum, cind m-au vazut cu atitea griji pe cap, nu ma mai ajuta nimeni. Asa este lumea, cind dai de greutati, te uita toti. “
„Credinta in Dumnezeu ne-a mai ramas“
In ciuda problemelor cu care se confrunta, familia Jitaru nu si-a pierdut nici o clipa credinta in Dumnezeu, ba chiar considera ca este singurul bun care le-a mai ramas. „Dumnezeu este singurul sprijin pe care il mai avem. Asa ne-am crescut si copiii, cu frica de Domnul. De cind sintem in situatia aceasta, tot timpul ne-am rugat si Cel de Sus ne tine vie speranta in noi“, a spus Daniela, mama micutilor. Cel mai mare dintre copii, Daniel, a invatat ca, daca se roaga la Dumnezeu, ii va fi mai bine, mai uita de greutati, si pentru asta merge in fiecare simbata la biserica din apropierea coloniei. Doar prin rugaciuni isi mai gaseste familia Jitaru linistea si isi recapata increderea ca intr-o buna zi va fi mai bine.
Cosmina, mezina familiei, isi doreste o jucarie, cit de mica ar fi. Dar cum parintii ei nu au posibilitatea de a-i cumpara una, fetita se joaca de dimineata pina seara cu o sapa. Mama acesteia a spus: „De dimineata, cum se trezeste, isi ia sapa in spinare si se plimba cu ea. Probabil ca atunci cind va fi mai mare ne va ajuta la munca in gradina“.
Familia Jitaru nu a asteptat niciodata mila nimanui, incercind sa razbeasca singura. Ar putea sa munceasca orice, fara rusine, iar acest lucru l-a invatat si micuta Cosmina.
