16.8 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProstia si nestiinta se platesc!

Prostia si nestiinta se platesc!

Medicul veterinar de la Goesti, Gheorghe Cismaru, s-a adresat in iulie 2000 instantei de judecata cu o actiune prin care a cerut sa se constate ca, desi Consiliul Local Goesti trebuia sa-l angajeze incepind cu 1 aprilie 1999, pina la 1 octombrie 1999 a refuzat sistematic acest lucru. Pentru ca doctorul se baza pe documente, a cerut instantei sa oblige consiliul local sa-i plateasca drepturile salariale reactualizate la momentul platii.

Pina la 1 aprilie 1999, medicul Cismaru a fost angajatul Directiei Sanitar-Veterinare Dolj. In martie acelasi an, Ministerul Agriculturii si departamentul Administratiei Publice Locale au incheiat un acord prin care medicii veterinari si tehnicienii veterinari erau transferati la consiliile locale, urmind a se transfera ulterior si sumele alocate platii salariilor acestora.

Prefectura Dolj a facut cunoscut acest lucru tuturor primariilor printr-o adresa din aprilie 1999. Prin decizia Directiei Sanitar-Veterinare, medicul Cismaru, ca multi altii, a fost transferat la Goesti incepind cu 1 aprilie.

Consiliul local a disputat oportunitatea transferului doctorului, iar primarul a considerat ca poate sa-l transfere, dar sa-l plateasca Directia Sanitar-Veterinara. Cum situatia transferarilor veterinarilor nu tinea de bunul plac al alesilor, primarul Stoe Petrus s-a incapatinat sa nu ceara parerea unui jurist. El nu a emis transferul pe motiv ca, o data transferat, medicul devine functionar si calitatea acestuia nu mai este compatibila cu cea de consilier local pe care o cistigase la alegeri. Gheorghe Cismaru, dupa 16 luni de la data cind ar fi trebuit sa fie incadrat, a dat in judecata consiliul local pentru refuzul incadrarii si pentru plata drepturilor salariale si a cistigat. Acelasi lucru l-a facut si tehnicianul veterinar Ana Otinceala, iar instanta i-a dat si ei cistig de cauza. In iunie 2001, din bugetul Consiliului Local Goesti au fost platite aproape 54 de milioane de lei catre medic si tehnician. Ar fi fost mult mai ieftin pentru autoritatea locala daca ar fi intrebat un jurist cum devine chestiunea. In lipsa acestei initiative, patania de la Goesti a confirmat inca o data ca prostia si nestiinta se platesc!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS