„N-o fi la tara ca la oras, dar nici la oras ca la tara! Avantaje si dezavantaje si intr-o parte si in alta. Ideal ar fi sa stai la oras, dar sa ai gospodaria de la tara; mai o gaina, mai un ou proaspat, un curcanas pentru Paste, de care sa fii sigur ca nu e indopat cu cine stie ce chimicale…“. Asa a aparut conceptul „taranului de la oras“ sau al „oraseanului de la tara“, dupa preferinta sau dupa pretentii de obraz subtire, care are la baza imbinarea avantajelor modernului de la oras cu cele ale vietii (ca) la tara. Tot asa au aparut si minifermele din fata blocurilor in care cresc armonios zburatoarele raspunzatoare de oul proaspat de la micul dejun al stapinului si de insomnia vecinilor.
„Dimineata nu pot sa dorm mai tirziu de patru si jumatate. Ma trezeste cocosul vecinului. Cu curcanii nu am necazuri decit seara. Atunci se infoaie si se cearta, de nu e chip sa adormi. M-am certat si cu nevasta. Cica tip la ea. Pai nu tip, dar trebuie sa vorbesc tare, ca sa acopar cloncaniturile curcanilor si ciriitul gainilor. Plus ca toata noaptea urla maidanezii din cartier care dau tircoale la cotet“, se plingea unul dintre cititorii nostri, epuizat de doza zilnica de rural pe care trebuie sa o suporte, vrea – nu vrea. Cartierul craiovean Craiovita Noua este tocmai bun pentru aparitia acestor „gospodarii“. Unde e loc de crescut cai pe spatiile verzi dintre blocuri, o gaina in plus nu se baga de seama si mai aduce si foloase,… chiar daca numai pentru proprietar.
Decit cu burta goala si cu portofelul pustiu, mai bine certat cu vecinii, dar satul.
Familia Cristea este o familie de pensionari. Au avut si casa la tara, dar au vindut-o. Pamintul l-au pastrat; mai cultiva cite ceva si mai fac rost de un ban. Mult timp au regretat curtea plina cu oratanii! Pina cind le-a venit ideea menita sa le inlature nostalgia. Si ce daca stau la bloc! Ce, aici nu se poate sa creasca si ei o pasare; ca doar nu deranjeaza pe nimeni! Zis si facut. Au incercuit cu mai multe rinduri de gard din sirma gradina din fata blocului, care oricum nu folosea la nimic bun, si au incropit o copie, la scara mica, ce-i drept, a fostei gospodarii de la tara. Au cumparat si doi curcani, citeva gaini si un cocos. Nu mult, doar cit sa fie masa bogata de sarbatori sau cind le-o veni pofta de o ciorbita de gaina sanatoasa, crescuta cu porumbul din recolta de anul asta. Ca doar nu putea sa lipseasca din ograda de la oras patulul, in care se afla o parte din griul si porumbul crescut pe parcelele pastrate la tara. „Ce sa face, maica! Sintem batrini, viata la oras e scumpa… Cu pensiile nu facem fata… Barbatu-meu nu are voie sa manince carne de porc si de-aia crestem si noi o pasare aci, linga bloc“, se justifica doamna Cristea, stergindu-si cu coltul baticului nasul racit. Sotii Cristea stiu ca nu e voie de la primarie sa muti tara la oras, dar daca gospodaria lor infloreste de mai bine de un an si nimeni nu i-a tras de mineca, de ce s-ar schimba lucrurile tocmai de acum inainte? E drept ca au primit reclamatii de la vecini, ca toti se uita crucis cind trec pe linga ei si n-a mai ramas loc de buna ziua. Ba, au auzit ca pina si locatarii de la blocurile din jur ii vorbesc de rau si le poarta pica. „Omu’, cind vede ca o duci mai bine decit el si te descurci se uita cu ochi rai la tine. Ce sa facem, nu putem sa le impacam pe toate!“, a adaugat femeia. Vecinii se feresc sa le spuna verde in fata cum ca gainile cele ciriitoare si curcanii care se cearta pentru suprematie le-au mincat linistea noptilor si pacea dupa-amiezelor. „Daca nu se face nimic de la primarie si de la asociatia de locatari, noi cum sa ne certam cu ei degeaba“, spunea o vecina, ridicind neputincioasa din umeri. Asa ca, deocamdata, nimic nu tulbura linistea patriarhala a micii gospodarii, numai una dintre cele multe intemeiate in urbea Craiovei.
