5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi oferte pentru preluarea Alro Slatina

Noi oferte pentru preluarea Alro Slatina

Casele de comert GLENCORE, BALLI si MARCO INTERNATIONAL au depus pina vineri, 11 ianuarie, oferte pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al societatii ALRO Slatina. Autoritatea pentru Privatizare urmeaza sa publice miine lista cu investitorii preselectati pentru continuarea licitatiei. Companiile preselectate vor primi scrisori de invitatie pentru intocmirea ofertei si participarea la negociere. Pentru a putea participa la negociere, investitorii trebuie sa cumpere dosarul de prezentare, evaluat la suma de 25.000 de dolari, si sa depuna garantia de participare de 20 de milioane de dolari, emisa de o banca de prim rang, agreata de Autoritate si aflata in relatii de corespondenta cu EXIMBANK. Scrisoarea de garantie bancara, sub forma careia va fi depusa garantia de participare, va trebui sa aiba o valabilitate de cel putin 180 de zile de la data cumpararii dosarului de prezentare si va fi executata imediat, in cazul in care ofertantul, pe parcursul negocierilor, revoca sau anuleaza oferta, dupa ce aceasta a fost deschisa. Scrisoarea va fi executata si in cazul in care ofertantul selectat pentru incheierea contractului de privatizare revoca sau anuleaza oferta sa sau ofertantul este declarat cistigator si nu achita prin ordin de plata contravaloarea garantiei in termen de zece zile de la data finalizarii negocierilor. Investitorii interesati de achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al societatii ALRO Slatina, scos la vinzare de catre Autoritatea pentru Privatizare, trebuie sa demonstreze ca pot majora capitalul social al ALRO cu minimum 45 de milioane de dolari, in termen de 30 de zile de la semnarea contractului de privatizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS